Cristina Gloria Oprişa: ”Artiştii sunt o tagmă de aleşi mereu în căutare”

Asculta acest articol

Cristina Gloria Oprişa a deschis în martie la Bucureşti, cu frumos succes, o expoziţie personală bogată şi bine primită de vizitatorii Galeriei Piaţa Spaniei. Îndrăgita artistă şi profesoară sătmăreană împlineşte o vârstă a bilanţurilor, iar aniversarea o va marca printr-o nouă expoziţie personală.

Am dorit să o cunoaştem trecând puţin dincolo de datele carierei artistice, aşa că i-am adresat câteva întrebări la care a răspuns amabil şi interesant.

– Povesteşte-ne puţin despre copilăria petrecută în Abrud. Cât de mult a contat zona şi peisajele de acolo în arta ta viitoare?

-Abrud, locul minunat al copilăriei mele, este orăşelul unde m-am născut şi unde mă întorc cu emoţie şi bucurie pentru că acel colţ al Ţării Moţilor înseamnă un peisaj în care fiecare anotimp şi-a lăsat amprenta în inima mea. Bucuria primului ghiocel cules de pe iaz, creanga de  frunză verde adusă de bunicul meu de pe Ştiurţ şi agăţată în poartă ca vestitoare a primăverii, petecul alb de garoafe parfumate zărite de pe culmile de deal din terasa bunicii, coridorul şi curtea împânzite de florile tuturor anotimpurilor, iar toamna de parfumul strugurilor sunt repere sentimentale. Excursiile în care noi, copiii, eram tovarăşi de drumeţie în gaşca mare de prieteni de familie iubitori de drumeţii în împrejurimi sunt memorabile. Detunata, cetate de la Roşia Montană, câmpul de narcise de la Negrileasa, pădurea de brazi, Scărişoara şi câte şi mai câte locuri unde vara se frigea slănină, se mânca balmoş, iar iarna se schia sau se făceau plimbări cu sania trasă de cai… ce vrei un loc mai mirific care să te marcheze pentru o viaţă şi unde vrei şi te întorci cu emoţie pentru că ai izbutit să-l dăruieşti şi să-l faci îndrăgit şi pentru alţii? Alţii sunt artiştii plastici care vin cu bucurie la Abrud în atrăgătoarea tabără de creaţie deja de 4 ani susţinută cu generozitate de primăria şi oamenii oraşului. Acolo părinţii meu au ştiut să vibreze în mine o coardă sensibilă ale cărei ecouri răzbat peste timp şi unde mă întorc să-mi îmbrăţişez cu dragoste copilăria.

– Când ai ştiut că vrei să faci din artă o profesie?

– Tot la Abrud mi s-au pus în mână prima dată creionul şi pensula ca nişte daruri de preţ de către ai mei, o familie cu deschidere către frumos. De la Abrud la Deva la Şcoala de artă şi apoi ca absolventă a primei promoţii a Liceului de Muzică şi Arte Plastice. A urmat Institutul de Arte Plastice ,,Ion Andreescu” – secţia pedagogie, Cluj-Napoca, ca apoi după absolvire să-mi iau repartiţia la  Şcoala generală Micula, unde mi-am început cariera de dascăl. Comuna spre care mergând prima dată la post mi-a dat un fel de linişte străbătând pădurea de la Noroieni – un oareşcare rabat de la orizontala prea întinsă a peisajului pentru ochii mei învăţaţi cu relieful mai sinuos.

– Care au fost maeştrii şi profesorii care te-au format şi influenţat în cursul carierei?

-Am  avut profesori dăruiţi şi la liceul din Deva, prof. Budiu Tiron, Mathyas Iosif, Kovacsi Ernest, apropiaţi nouă, iar la facultate Vasile Crişan şi Mircea Vremir şi mult apreciatul Mircea Ţoca, artişti activi şi domniile lor, exemplu pentru mine mai târziu pentru a deveni un artist activ.

– Cum ai resimţit mutarea la Satu Mare, un oraş de câmpie, după ani petrecuţi în zone cu văi şi culmi?

– La Satu Mare am descoperit lumina, o lumină specială ce numai aici se răsfaţă şi, deşi venită cu gândul de a–mi satisface doar perioada de stagiatură, aşa era pe vremea când eu am luat repartiţia, uite că viaţa a aşezat astfel lucrurile încât m-am pensionat sătmăreancă venită din Ţara Moţilor şi aşezată aproape de Ţara Oaşului. Am fost dascălul multor generaţii şi reîntâlnirea cu cei pentru care am însemnat un loc important în a lor viaţă este o bucurie, o satisfacţie, o împlinire. Sunt câteva nume de artişti pentru care ”mă simt vinovată” contribuind puţin la formarea lor. Îmi sunt acum colegi, prieteni, şi asta înseamnă o realizare.

– Arta ta e plină de flori. Ce înseamnă florile pentru tine?

-Arta mea este populată şi de flori, dar prin flori eu caut să exprim emoţii, situaţii, stări. Da, iubesc florile, însă ele sunt elementele mele, motivele mele de exprimare, nu caut să le transpun pur şi simplu. Florile prin natura lor sunt bucurii.

– O definiţie a artei ar fi…?

– Talantul primit de la Dumnezeu şi înmulţit pentru semeni, dorinţa de a dărui din ceea ce râvna ta de umil creator poate produce pentru semeni.

– Cum te simţi ca profesor şi ce încerci să dezvolţi la elevii tăi?

– M-am simţit şi mă simt foarte responsabilă ca profesor, mereu am căutat să le dezvolt creativitatea, imaginaţia elevilor, să fie originali, să ştie să iubească frumosul şi la rândul lor să îl cultive. Am avut multe performanţe cu talentaţii pictoraşi bucurându-ne împreună de multe succese care în timp s-au transformat în profesie la unii sau au rămas amintiri dragi ce ne înseninează revederile de peste ani. Am lăsat în urma noastră câteva locuri de referinţă, unde talentul lor a rămas înscris în şcoala unde au învăţat prin cabinetele de limba română, de religie, holul bibliotecii de la Şcoala gimnazială ”Mircea Eliade” pictate de ei şi cea mai remarcabilă şi unică realizare e  pictura de la Capela îngerilor executată de membrii cercului de pictură ”Coloria” la Biserica Bunavestire, spaţiu ce urmează a fi definitivat în această primăvară. A lucra în mijlocul lor, al copiilor ce îşi eliberează talentul pictând şi desenând, este şansa de a te  încărca cu sinceritate şi de curăţenie de copil.

– Care sunt diferenţele esenţiale între artistul profesionist şi amatorul pasionat?

– Totdeauna am susţinut că este loc sub soare pentru toată lumea, consider că a avea o pasiune este o calitate a unui om,  diferenţa este dacă vrei din definiţie, la unii este profesionalism bazat pe un studiu care devine meserie, iar la ceilalţi un hobby, evident că excepţiile sunt acceptate din ambele părţi, pentru că până la urmă calitatea unui act artistic are  suportul unui studiu, dar nu înseamnă că îi conferă automat şi valoarea.

– Ce părere ai despre tendinţele uneori extreme ale artei contemporane, în condiţiile în care creaţia ta nu pare să fie în război cu figurativul?

– Artiştii sunt o tagmă de aleşi mereu în căutare, mereu cu un pas înainte prin natura  lor revoluţionară, modalitatea de exprimare şi-o alege fiecare. Experimentele au existat dintotdeauna având în vedere condiţia lor de ”excentrici” ce se caută, se exprimă, sar uneori din aşa-zisa normalitate tocmai pentru că neliniştile le motivează demersul. Sunt nişte temerari în bătălie cu contemporaneitatea.

– Cum ai descrie experienţa de organizator al unor expoziţii-mamut cum sunt ”Micul Prinţ” şi seria recentă de Semne, când ai de-a face cu artişti din toate colţurile ţării?

– Experienţa mea de organizator a însemnat şi înseamnă o mare bucurie. Bucuria de a aduna în jurul tău o mulţime de oameni, de artişti, de a-i cunoaşte. pentru că fiecare reprezintă câte un dar şi un minunat câştig. Evenimentele acestea mi-au conferit încredere, mi-au motivat demersul, chiar dacă nu-mi este uşor, este o mare împlinire să simţi că apelului tău i se răspunde prezent şi simţi că tot efortul tău înseamă la final o mare izbândă pentru ei şi, de ce nu, pentru cei din jur. Iubesc Micul Prinţ din N motive, face parte din viaţa mea şi fac tot ce pot pentru oameni, fie că se numesc expoziţii, tabere sau muncă de îndrumător artistic.

– Este rentabilă arta, văzând preţurile vehiculate la licitaţii, sau artistul trebuie să moară ca să se afirme cu adevărat? Cât contează partea financiară a lucrurilor şi cât orgoliul creator?

– Arta nu cred că se cântăreşte după rentabilitate. Valoarea unui artist răm]ne în istorie lucru dovedit în timp. Partea financiară contează şi ea, dar să nu uităm că puţini sunt cei ce au şansa unui manager şi o piaţă reală de desfacere, mai toţi artiştii sunt creatori pentru că îşi iubesc talantul şi se străduiesc să îl înmulţească dăruind şi dăruindu-se.

– Cum vezi publicul de artă în general şi cel sătmărean în special?

– Cred că indiferent de loc publicul este de două feluri. Cel statornic, interesat şi dornic de a vedea, auzi, de a se pune singur pe scaunul său în faţa provocării, el poate să multiplice rândurile din dragoste pentru creator, şi un public care nu este interesat, nu caută, nu doreşte şi nu  poate fi  forţat să ”digere” arta nici măcar în  campaniile electorale. Până la urmă e o chestiune de educaţie şi alegere liberă pentru fiecare dintre noi.

– ~n ce măsură felul în care se scrie despre arta plastică ajută sau încurcă percepţia ei de către marele public?

– Aici sunt multe paliere care nu prea se ţin mână în mână şi cred în primul rând pentru că valoarea nu îşi mai are locul ei de cinste. Ne pricepem la toate, nu avem specialişti în domenii şi impostura ocupă locuri destul de importante în societate. O critică reală din partea unor specialişti este un punct de vedere benefic, un reper la care te poţi aşeza să cugeţi, să te verifici… dar cred că o importantă şi benefică confruntare sunt expoziţiile colective, saloanele unde poţi simţi pulsul celor din breaslă şi nu în ultimul rând publicul, şi el este ”criticul” la care îţi  poţi cântări ”spusa”. La urma urmei fiecare manifestare artistică îşi are publicul avizat, dedicat şi statornic pentru care efortul creatorului înseamnă săli pline, aplauze, aprecieri,  bucurie.

– Cum faci să îţi menţii cheful de lucru şi dorinţa de noi exprimări artistice?

– Nu cred că este vorba de chef ci pur şi simplu de un modus vivendi care este în fiinţa ta, un dat pe care l-ai clădit prin profesie şi pasiune, prin preocuparea ta de zi cu zi. Face parte din chimia ta, dacă vrei. Te frământă, te salvează, te întorci la el cu tandreţe sau furie, îţi este tovarăş pentru că te defineşte şi cred că acceptându-l în existenţa ta ai făcut pactul prin care te poţi numi cu modestie creator.

–  Ce te bucură şi ce te supără la oameni?

–  Mă bucură sinceritatea, punctualitatea, cuvântul care este cuvânt şi pe care poţi clădi. Mă supără laşitatea şi minciuna… e greu să clădeşti câte ceva şi să te loveşti de oportunişti, de orgolii, de uşi închise pentru că dincolo de ele stau funcţii vremelnice şi nu oameni.

– Ce alte preocupări de ordin artistic ai? Fiica ta a devenit regizor de teatru.

– Preocupările mele artistice mereu s-au împletit cu cele ale colegilor scriitori, muzicieni, oameni de teatru, pentru că mi se pare firesc să faci parte din marea familie a creatorilor. Colaborările mele au fost de fiecare dată un prilej de împlinire căci a fi parte din truda cuiva este un dar. Iana,  fiica mea, şi-a ales meseria de regizor, o meserie ce cumulează multe faţete ale artelor şi era şi firesc să se aşeze pe o felie a creaţiei pentru că a crescut în preajma tuturor manifestărilor artistice la care am participat împreună de când suntem aşa. Scrie, va regiza în 14 mai un spectacol pe textul ei la sala Studio avându-l ca protagonist pe Mihai-Florian Niţu… o ieşire la rampă ce o aştept cu mare emoţie.

– Cum ai vrea să fii ţinută minte peste 50 de ani?

– Ca un om ce s-a străduit să fie frumos la suflet, dăruind.

– Ai anunţat un program special de expoziţii pentru aniversarea celor 65 de ani de viaţă. Pe când un autoportret şi cum l-ai concepe?

-A, nu e un program special, este o expoziţie personală (mi s-a mai întâmplat) care încheie cumva periplul expoziţiilor deschise la Museikon Alba Iulia cu tema SACRU şi cele două expoziţii DARUL ÎNGERILOR şi ŢÂPURITURILE CROMATICE deschise la Bucureşti , un fel de altfel de retrospectivă această prezentare a  preocuparilor mele din ultima perioadă de creaţie la un ceas de bilanţ pe care certificatul de naştere ţi-l semnalează. Mereu am considerat că o aniversare se face alături de cei dragi şi în mijlocul acelora pentru care te străduieşti să fi altruist, calitate necesară, consider eu, unui artist. Autoportretul meu este, cred, ceea ce pot şi încerc să înfăptuiesc zi de zi.

– Cum ai invita un om obişnuit, de pe stradă, la o expoziţie de artă contemporană?

– Intră, poate încercarea acestui temerar găseşte ecou şi în tine şi, cine ştie, data viitoare poate vei reveni însoţit să stai la masa acestor oameni care dăruiesc pentru că se numesc artişti.