Asculta acest articolDupă sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, Legea Fundamentală a Germaniei Federale a preluat de la Constituţia interbelică (a Republicii de la Weimar) articolele referitoare la garantarea libertăţilor religioase individuale şi colective şi, totodată, pe cele care stipulează separarea statului de biserică.
De altfel, în spaţiul german, cu o populaţie totală de aproape 82 de milioane de locuitori (50,7 milioane dintre aceştia declarându-se creştini) divizată aproape egal în zone catolice şi protestante (aproape 25 de milioane în fiecare denominaţie), ar fi fost, eventual, nevoie de două religii de stat.
Conform statisticilor publicate de către Grupul de Cercetare a Părerilor Metafizice în Germania (Forschungsgruppe Weltanschaungen in Deutschland – fowid), resursele financiare ale bisericii evanghelice provin, în proporţie de 65%-80% (în funcţie de land), din resurse proprii, în special din impozitul reţinut celor ce se declară (benevol) enoriaşi protestanţi. Serviciul de colectare a acestui impozit este realizat prin instrumentele fiscale specifice ale statului, contra unei taxe de servicii percepute de autorităţi
La fel cum se întâmplă şi în cazul cetăţenilor care îşi declară (tot benevol) apartenenţa la biserica romano-catolică, cult care, la rândul său, obţine astfel în jurul a trei sferturi din propriul buget. Valoarea taxei bisericeşti este de 8%t sau 9% procente din venituri, în funcţie de land. Se colectează, în cifre reale, în jurul pragului de patru miliarde de euro, cu o tendinţă uşor descrescătoare în ultimii ani, o tendinţă generată de dificultatea celor două biserici mari ale Germaniei de a atrage tineretul, dar şi de îndepărtarea unui număr crescând de enoriaşi de instituţiile bisericeşti, ca urmare a unor serii de scandaluri în care a fost implicat clerul.
Conform rapoartelor publicate periodic de federaţia bisericilor evanghelice germane, subvenţiile anuale ale statului se ridică la 232 de milioane de euro. Acestea sunt oferite în baza principiului co-participării financiare la preluarea de către biserică a unor atribuţii sociale ale statului – administrarea de instituţii de învăţământ sau a căminelor de bătrâni, de exemplu. Statul contribuie, de asemenea, la restaurarea clădirilor de patrimoniu şi, în egală măsură, oferă suport financiar unor organizaţii umanitare patronate de către instituţiile bisericeşti (de genul Misereor sau Brot für die Welt), la fel cum se implică şi în finanţarea unor instituţii laice de utilitate publică.
O formă indirectă dar substanţială de finanţare (estimată la 1,5 miliarde de euro) o reprezintă deducerile de la impozitul contribuabililor a donaţiilor directe către biserici. Alte forme indirecte de subvenţionare ţin de educaţie – de la clasele de religie din şcoli până la infrastructura aferentă pregătirii teologilor (circa 650 de milioane de euro).
Cetăţenii germani care au împlinit 14 ani pot opta pentru renunţarea la apartenenţa confesională şi raportează această alegere către instituţiile fiscale ale statului, nu către biserici. Unele denominaţii religioase refuză să ofere servicii celor ce au ales să nu mai achite contribuţii către instituţiile confesionale. La sfârşitul deceniului trecut, mai mulţi deputaţi germani au cerut interzicerea accesului neplătitorilor de taxe la slujbele oficiate cu ocazia principalelor sărbători religioase – propunerea a fost însă respinsă de instanţele superioare ale celor două biserici mari, evanghelică şi catolică, acestea invocând funcţia misionară şi predispoziţia către spiritualitate, în preajma acestor momente, ca poartă spre câştigarea unor noi enoriaşi.
Fii primul care comentează