Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cum vor reveni la școală elevii din județul Satu Mare?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mai jos, redăm integral comunicatul Inspectoratrului Școlar Județean Satu Mare referitor la revenirea elevilor la școală.

”În baza Ordinului comun nr. 3755/560/29.04.2021 pentru modificarea și completarea Ordinului 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

În săptămâna 05 mai – 07 mai 2021, preșcolarii, elevii din învățământul primar, elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a, elevii din învățământul profesional și postliceal, elevii din învățământul special vor reveni la școală în funcție de următoarele scenarii:

Scenariul I presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. (Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/100 de locuitori).

Scenariul II presupune

a) participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și

elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a acelor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;

b) participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

(Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/100 de locuitori, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină).

Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, respectiv distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.

Este permisă participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a preșcolarilor și elevilor din învățământul special, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, respectiv distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.

Precizare! Elevii claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a se vor întoarce la școală din 10 mai, cu prezența fizică la cursuri a întregului efectiv în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale, sub condiția respectării stricte a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 comentarii

Lasă un răspuns