De ce dreapta câștigă în serie prezidențialele?

Asculta acest articol

După patru eșecuri, în 2004 și 2009, apoi în  2014 și 2019,  PSD a ajuns la concluzia că în turul doi  toate partidele de coalizează și votează împotriva candidatului social democraților.

Un alt tip de răspuns, pe cât de  simplu pe atât de fals, este că românii sunt majoritar de dreapta. Într-adevăr o serie de intelectuali, destul de pauperi din punct de vedere financiar, au opinii politice de dreapta.

În urma pierderilor alegerilor prezidențiale, rând pe rând perdanții au fost maziliți.  Mircea Geoană, Victor Ponta și Viorica Dăncilă au părăsit PSD-ul, iar Adrian Năstase doar formal mai face parte din partid.

Problema se poate pune și invers. Cum se face că PNL cade de fiecare dată în partea câștigătoare? Practic PNL, ca partid istoric, spre deosebire de PNȚCD, a supraviețuit prin manevre politice abile.

În anii 1990 liberalii s-au lăsat greu convinși să intre în CDR. La alegerile prezidențiale din 1996 au acceptat fără discuții un candidat PNȚCD, pe Emil Constantinescu, dar și un prim ministru tot țărănist, pe Victor Ciorbea. L-au acceptat și pe al doilea  prim ministru țărănist, pe Radu Vasile, dar au început să cârtească. PNL nu mai voia să fie “vioara a doua”.

Drept urmare la alegerile din anul 2000 liberalii nu au mai mers în formula CDR, ci au candidat singuri. Atât la parlamentare cât și la prezidențiale, cu candidatul Theodor Stolojan, au pierdut.

Pentru alegerile din anul 2004 aplică o strategie care a dat roade. Se aliază cu PD-ul lui Traian Băsescu și câștigă alegerile. Nu se vor bucura mult de privilegiile puterii, guvernul Tăriceanu cade, însă o mână de liberali rămân alături de Traian Băsescu în ambele mandate.

La prezidențialele din 2014 PNL recurge la aceeași metodă, înlocuindu-și liderul, pe Crin Antonescu fără scrupule în favoarea unui nou mercenar, Klaus Iohannis.

O politică abilă, diplomatică, sub o formulă sau alta, a permis PNL-ului să fie în fieful puterii prin intermediul șefului statului, Băsescu, în primii zece ani, și Iohannis în ultimii zece ani.

A cincea încercare a PNL de a și lega destinul politic de numele președintelui are loc anul acesta. Formula acceptată tacit, dar neoficializată, a fost Nicolae  Ciucă, liderul PNL, candidat prezidențial, Marcel Ciolacu, PSD, prim ministru.

Tandemul Ciucă-Ciolacu are avantaje și dezavantaje în special pentru PSD. Dacă noul președinte, Ciucă, se supără la un moment dat și îl schimbă pe primul ministru PSD? Așa cum a făcut Traian Băsescu cu Tăriceanu.

Pe de altă parte, mandatul prezidențial este de cinci ani, iar mandatele parlamentarilor de patru ani. Din calcule simple rezultă că PSD, în timp, va fi defavorizat.

Cum PSD, în special Marcel Ciolacu, ezită, PNL scoate a doua variantă. Dacă PSD nu-l susține pe Nicolae Ciucă la prezidențiale, PNL amenință că va face o alianță de dreapta, cu USR și alte partide.

Manevra PNL are toate datele pentru a putea fi considerată de PSD drept un șantaj politic. Aici ne aflăm acum.

Marcel Ciolacu este conștient că dacă intră în alegeri și pierde va avea soarta celor patru foști președinți ai PSD. Este dispus Nicolae Ciucă să se retragă în favoarea unui alt candidat?  Intră în joc Mircea Geoană, ca un liant sau un dezbinător între cele două partide?

Șansa lui Marcel Ciolacu de a câștiga alegerile este să intre în turul doi cu candidatul AUR. Prin urmare PSD va trebui să-l susțină din umbră pe George Simion.

Încă nu s-a uscat cerneala pe buletinele de vot pentru locale și europene și deja la orizont apare ținta supremă: sceptrul președintelui multipotent, al omului care desemnează și numește primul ministru, directorul SRI, trage sfori pentru a numi în funcțiile-cheie din stat oamenii lui. Oamenii președintelui se pare că sunt adevărații conducători ai statului.