Asculta acest articolO ţintă aproape imposibilă: reorganizarea sistemului bugetar. O problemă rămasă nerezolvată încă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza: sistemul administrativ.
La câţiva ani de la Unirea Principatelor, Titu Maiorescu se întreba: ce fac 54 000 de funcţionari ai statului? Da, în anul 1872 statul român, fără Transilvania, avea 54 000 de bugetari. Acum în sistemul bugetar din România sunt înregistrate 1 280 000 de persoane.
Ca să dau un exemplu încă de la început, serviciile de informaţii, SRI şi SIE, şi încă vreo cinci mai puţin cunoscute, sunt mai bugetate, adică primesc fonduri mai mari de la stat, decât serviciile secrete din Statele Unite şi din Marea Britanie.
Chiar dacă taie frunze la câini, întrebarea este ce fac cu ele, unde aruncă atâta amar de frunze? Securitatea ştim ce făcea. SRI ce face? Dar să trecem peste aceste amănunte. Are în vedere Marcel Ciolacu şi comasarea serviciilor speciale?
Nici în perioada interbelică nu s-a găsit un răspuns la întrebarea de ce statul are nevoie de atâţia funcţionari. După guvernarea liberală de după Unirea din 1918 reforma administraţiei publice a rămas nerezolvată. Ţărăniştii veniţi la putere în timpul marii crize din 1929-1933, deşi şi-au propus reformarea administraţiei, după ce i-au criticat pe liberali când erau în opoziţie, nu au reuşit să reformeze statul mai mult decât a făcut-o PNL.
Facem un salt în timp, evident trecând peste regimul comunist care a preluat sistemul lui Cuza, şi ajungem la Marcel Ciolacu. Guvernul, anunţă primul ministru pe surse, va prezenta săptămâna viitoare un plan de măsuri privind reorganizarea sistemului bugetar.
Aici cuvântul-cheie, care dă frisoane, este reorganizarea sistemului bugetar. Una este să iei nişte măsuri, de suprafaţă, de ochii lumii, alta este să reorganizezi.
Se vorbeşte despre comasarea unor instituţii. Ce înseamnă asta? Când se comasează două instituţii înseamnă în esenţă desfiinţarea uneia dintre ele.
Ce înseamnă desfiinţarea unei instituţii? Înseamnă desfiinţarea unui mare număr de posturi. Chiar dacă din trei angajaţi vor rămâne doi, înseamnă o reducere de 33%. Să nu fie o treime să fie doar 20% din posturi şi tot se ajunge la o armată de oameni fără slujbe. Chiar dacă ţinta va fi 10% şi tot vorbim despre circa 128 000 de persoane.
Reorganizarea, din câte înţelegem, va porni de sus în jos. Întâi se reorganizează ministerele, apoi instituţiile din subordinea lor. Este o măsură cu termen precis: până la 1 ianuarie 2024.
Marcel Ciolacu îşi ia o sarcină pe care nu au reuşit să o ducă la bun sfârşit niciunul dintre foştii şefi de guvern. Adrian Năstase a înnebunit lumea cu comasarea judeţelor. A vrut să le reducă la jumătate. Nu a reuşit. În schimb a transformat comunele cu o populaţie ceva mai mare în oraşe. Ţăranul dintr-un cătun cu 50 de locuitori s-a trezit că locuieşte la oraş.
O restrucurare efectivă a făcut Ilie Bolojan în judeţul Bihor. A înjumătăţit numărul angajaţilor din sistemul bugetar. Rezultatul? Treaba merge mai bine.Restructurarea sistemului bugetar înseamnă personal mai puţin. Mai puţini angajaţi înseamnă economisirea banului public. Restructurarea, dacă se va face, este cerută de UE.
Nu s-a auzit ca un partid de stânga să facă restructurări, să dea oameni afară. Stânga consumă ce adună dreapta. (Ce a adunat PNL-ul este de discutat.)
PSD este de la naştere un partid eminente administrativ. După 1989 aproape toată administraţia a trecut în tabăra lui Ion Iliescu, în FSN. Forţa electorală a PSD constă în cadre, în oameni din sistemul bugetar care pot fi mobilizaţi la un simplu semnal. Unii lideri PSD spun pe faţă că alegerile sunt câştigate de cei care au alături în primul rând primarii, apoi şefii de instituţii. Desigur, presa are rolul ei în campaniile electorale.
O reformă a sistemului bugetar înseamnă a-ţi ridica în cap în primul rând primarii, apoi toţi directorii de instituţii, iar la sfârşit jumătate din personalul din administraţie.
Oare chiar îşi doreşte Marcel Ciolacu reorganizarea sistemului bugetar? Poate doar caută un motiv pentru a da afară din sistem oamenii PNL-ului şi neafiliaţii politic în partidul său.
