Image 1
Image 2

RELAȚII BILATERALE

Delegația japoneză, primită de Ciucă

Miercuri, președintele Senatului, Nicolae Ciucă a primit vizita delegației oficiale japoneze condusă de Kimi Onoda, vice-ministru al Apărării. Potrivit oficialului român este de așteptat ca relațiile dintre România și Japonia să se intensifice.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Este de așteptat ca relațiile bilaterale să se intensifice atât în domeniul securității și al apărării, dar și în planurile economic, cultural, științific și tehnologic. Vice-ministrul Onoda mi-a spus că resursa umană a României în domeniul IT este impresionantă și că se așteaptă la o dezvoltare accelerată a cooperării în acest domeniu.

 

Pe plan diplomatic, oficialul a apreciat eforturile României în sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii nejustificate din partea Rusiei.”, a transmis Nicolae Ciucă.

 

Potrivit pre;edintelui Senatului, aceste noi provocări internaționale ne obligă să analizăm și să anticipăm amenințări viitoare, pentru a oferi un răspuns cât mai eficient.

 

“Ne-am manifestat încrederea reciprocă în faptul că relațiile dintre țările noastre vor continua să se dezvolte în cadrul Parteneriatului Strategic. Podul de la Brăila, proiectul liniei de metrou care va lega aeroportul Henri Coandă de București, colaborarea din industria laserului derulată la institutul de la Măgurele ori deschiderea unui Institut Cultural Român la Tokyo sunt doar începutul unei relații fructuoase, pe termen lung”, a subliniat Ciuc[.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS TRIBUNALUL SATU MARE

Câți bani primește Mircea Govor despăgubire?

Decizia Tribunalului Satu Mare privind acordarea de despăgubiri lui Mircea Govor, liderul PSD, ca urmare a măsurilor judiciare aplicate în trecut, inclusiv arestarea preventivă înainte de achitarea definitivă, a creat un precedent semnificativ în sistemul juridic român, subliniind impactul financiar pe care deciziile judiciare considerate nedrepte le pot avea asupra statului.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now
De la Ambasada SUA din Bucureşti către Informaţia Zilei : „Cele mai persistente cinci naraţiuni de dezinformare ale Rusiei”

IFPLUS DEZINFORMARE ȘI PROPAGANDĂ

De la Ambasada SUA din Bucureşti către Informaţia Zilei : „Cele mai persistente cinci naraţiuni de dezinformare ale Rusiei”

De mulţi ani, Rusia fabrică un set de naraţiuni false pe care ecosistemul său de dezinformare şi propagandă le injectează cu perseverenţă în mediul informaţional global.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now