Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Deputata de Negreşti Oaş Andreea Paul este prim-vicepreşedintă a PDL pentru mediul de afaceri şi societate civilă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Azi candidez pentru funcţia de prim-vicepreşedintă a PDL pentru mediul de afaceri şi societate civilă

 România contribuie cu 4% la populaţia Uniunii Europene, dar cu sub 3% la producţia industrială europeană şi cu doar 1% la PIB şi la exporturile totale europene. Pe de altă parte, avem o oportunitate uriaşă: acum generăm aproape 6% din producţia agricolă europeană. Cum valorificăm potenţialul real pe care îl avem, altfel decât prin investiţii, locuri de muncă, muncă just retribuită, competenţă şi competitivitate?

 

O ştie toată lumea: Guvernul Ponta Doi nu este în stare de nimic. Este guvernul Strică Tot şi Încurcă-Lume. Niciun leu în plus la salariul mediu pe economie sub USL. Niciun proiect de investiţii nou sau vreunul finalizat din cele demarate de guvernul PDL. Doar creşteri mari de preţuri, taxe noi şi impozite majorate. Slăbiciunea guvernului, puterea noastră, putem spune. Dar o spunem cu îngrijorare şi responsabilitate: nepriceperea acestui guvern second hand în ţara aceasta a pus taxă şi impozit şi pe fundul sacului şi pe capătul răbdării românilor.

 

Ce mai poate urma? Ponta să introducă taxa pe propria prostie şi noi s-o plătim în numele unei majorităţi parlamentare? Acest lucru nu se va întâmpla! Zilele Guvernului Prostia Doi sunt numărate. Lăcomia electorală şi a promisiunilor le-a fost sfârşitul şi noi, PDL-ul, l-am anunţat din totdeauna. Noi suntem forţa competentă a României, noi suntem singura alternativă a delirului de personalitate semnat USL.

 

Noi ştim de ce este nevoie în România de astăzi şi avem resurse pentru renaşterea ei. Ceea ce-i trebuie astăzi României nu este eroism televizat, ci faptă, nu baliverne, ci lege respectată cu sfinţenie, nu criză politică permanentă, ci opţiune fermă pentru viitor, nu şmecherie, ci profit.

 

Acesta este mandatul meu ca prim-vicepreşedinte al PDL pentru mediul de afaceri şi societatea civilă.

 

Pentru Ponta şi acoliţii lui în ale guvernării mediul de afaceri reprezintă victima predilectă, vaca de muls taxe şi impozite, sursa şpaga – de la Grăjdan, până la Mândroiu –, iar societatea civilă zgomotul care împiedică rostogolirea incompetenţei sale crase. Frica îi apucă pe guvernanţi auzind de cele două forţe autentice ce-ar trebui respectate în toiul crizei economice prin care trecem.

 

Mediul de afaceri ce-nseamnă altceva decât a înfrunta realitatea cu ascensiuni şi căderi şi a o face favorabilă, singurul motor al lumii noastre în dezechilibru. Societatea civilă ce-nseamnă altceva decât judecata dreaptă a acestei lumi în degringoladă? A găsi formule de legală convieţuire. A fi paznic într-un prezent incert, în numele viitorului.

 

Fără omul de afaceri şi strategul ordinii civile nu poate fi concepută o Românie civilizată, europeană, competitivă, a clasei de mijloc reprezentată de o forţă autentică a dreptei. PDL ştie această lecţie. Şi misiunea mea în cadrul acestui partid aceasta va fi, să conlucrez cu singurele forţe vitale împotriva derapajelor de acum pentru ieşirea din criză a României.

 

Activitatea mea guvernamentală şi parlamentară de până acum s-a axat pe legăturile privilegiate cu aceste două medii importante de dezvoltare a României. Multe din iniţiativele mele guvernamentale şi parlamentare au avut ca punct de plecare consultările cu mediul de afaceri şi societatea civilă şi, din acest punct de vedere, consider că voi fi coerentă în acţiunile mele în interiorul PDL.

 

Astăzi însă provocările delirului de grandoare al USL necesită o conlucrare mult mai strânsă din acest punct de vedere şi discuţiile pe care le voi continua se vor axa pe fapte concrete şi fără compromisuri. Acţiune, iniţiative parlamentare şi luări de poziţie privind salvarea mediului de afaceri şi impunerea definitivă a unor norme stabile prin care businessul românesc să nu mai fie în bătaia guvernărilor de toate felurile. Este singura zonă concurenţială şi creativă prin care trăieşte pe vreme de criză o ţară. România nu este o ţară de plagiatori. România are potenţial în acest sens şi acesta nu mai trebuie risipit.

 

Legile bune care există trebuie aplicate, altele noi trebuie impuse. Şi acesta este rostul colaborării strânse cu societatea civică. Românul nu mai trebuie să fie atât de permisiv la manipulări şi promisiuni deşerte. În vreme de criză economică, rostul nostru, al celor cu adevărat activi în societate, este să arătăm că morala nu este o vorbă în vânt. Simţul civic poate nu-ţi aduce bani buni, dar ceva cu mult mai de preţ sigur că da: demnitate. Demnitatea ce-nseamnă? Reducerea corupţiei, respectul de sine şi al celuilalt ignorat sau aflat în suferinţă. Bolile crizei, seducţiile imunde ale unei lumi în declin.

 

În plină criză economică, nu există strategie mai bună decât respectul de sine. Lege, civism, profit. A fost ignorată destul viaţa semenilor noştri în numele jocurilor politice şi a capitalismului sălbatic, a fost cauţionat destul viitorul copiilor noştri în numele vorbei descalificante „aşa-i românul”. Este momentul profitului în care legea să încurajeze, să impună şi să recompenseze şi a civismului din noi înşine, în care demonii să nu mai ajungă la putere prin circ şi pâine.

 

Andreea PAUL,

Deputat de Ţara Oaşului, Satu Mare

Comisia de Buget-Finanţe

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns