Asculta acest articolOrice reformă atrage după sine o reducere de personal. Ceea ce înseamnă că dacă nu au loc disponibilizări nu există niciun fel de reformă.
Scumpiri, inflaţie, creşteri uriaşe la dobânzi, împrumuturi care depăşesc jumătate din PIB, dar şi un recond mondial: cea mai mare scădere la industria turismului. Până aproape de zero. Nici nu se putea altfel.
Turismul nu este şi nu a fost pe lista de priorităţi a niciunui guvern.
Dacă ar fi să vopsim lista cu nerealizările, cu lucrurile care merg prost în ţară, ne-ar trebui foarte multă vopsea neagră şi foarte puţină albă. A dispărut până şi rozul cu care ne obişnuiseră guvernele care au trăit din promisiuni. La un moment dat un guvern a primit supranumele Sevaface sau Vomface.
Mai de curând Gheorghe Flutur spunea că “dacă guvernul nu va livra” atunci se va întâmpla nu ştie ce. S-a întâmplat că guvernul cu pricina şi-a schimbat primul ministru, iar mai apoi şi PNL-ul şi-a ales alt preşedinte. Ca urmare a faptului că nu s-a “livrat” către populaţie nimic din ce se aştepta.
Este adevărat, pe de altă parte, că nici prea multe promisiuni nu s-au făcut. Politicienii s-au şmecherit şi promit la modul general. La fel fac şi aleşii locali. Primari, preşedinţi de consilii judeţene, au ajuns la performanţa de a face promisiuni care nu pot fi verificate. Sunt generalităţi, lucruri neconcrete, praf în ochii populaţiei. Crizele care s-au tot succedat de câţiva ani încoace (şi nu sunt semne că se vor sfârşi prea curând), lucrează în favoarea guvernanţilor, a autorităţilor locale. Sub scuza că este criză, pe bună dreptate, nu se poate demara procesul de debirocratizare. Nu poţi da afară oameni când nu sunt posibilităţi să-şi găsească un loc ce muncă în economia privată. Criza a lovit economia reală ca un taifun. Zeci de mii de firme sunt pe cale să-şi sisteze activitatea. Oamenii spun că nimic nu merge. În aceste circumstanţe sociale şi economice, se înţelege că guvernul s-a văzut obligat să găsească mijloace pentru a ajuta persoanele vulnerabile.
Dar cine nu este vulnerabil în ziua de azi? Probabil politicienii şi o parte din aparatul de stat. De la apariţia crizei de pandemie, prelungită prin criza războiului, nu s-a prea vorbit despre stânga şi dreapta ca despre ceva diametral opus. PSD şi PNL se înţeleg foarte bine. Puţină gălăgie a mai făcut Florin Cîţu cerând să se aloce mai multe procente pentru investiţii, dar fără mare succes. Ca preşedinte al unui partid de dreapta a simţit obligaţia de a sări în sprijinul mediului de afaceri. Nu s-a întâmplat nimic. Vorbe în vânt. Poate că marea problemă a PNL este că nu-şi îndreaptă atenţia către mediul de afaceri, nu susţine clasa de mijloc. În consecinţă popularitatea şi încrederea în PNL scade constant. Practic, PNL nu-şi asumă politici de dreapta. Dacă s-ar face o numărătoare s-ar constata că în PNL sunt foarte puţini oameni de afaceri. Dreapta a devenit un partid al salariaţilor de stat mai debrabă decât un partid al intreprinzătorilor, al persoanelor independente. Pe acelaşi drum pornise şi USR, dar s-a oprit din momentul în care a ieşit de la guvernare. Unui politician aflat în opoziţie nu i e oferă un serviciu la stat. De altfel, oamenii se înscriu în partide ca să-şi facă rost de o slujbă cât de cât bine plătită şi sigură.
Aşa cum spuneam, în ultima vreme a dispărut din limbajul curent până şi cuvântul reformă. Nu este normal să se se vorbeaacă despre debirocratizare mai puţin decât despre digitalizare.
La urma urmei, digitalizarea nu este altceva decât modenizare. La rândul ei, modernizarea se ştie că înseamnă economie de locuri de muncă. Se vede vreo preocupare de genul acesta la actualul guvern?
