Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un preşedinte-femeie sau o femeie preşedinte este exact ceea ce îi lipseşte mai mult României. Ştirea a fost aruncată în gura presei pentru a testa opinia publică. Nimeni nu se îndoieşte că este vorba despre Elena Udrea. Proaspăt divorţată, fosta ministră nu a avut o imagine bună. Pantofii ei cu tocuri, genţile, felul de a se îmbrăca, viaţa de familie, nu în ultimul rând activitatea ei profesională, au făcut-o la un moment dat oaia neagră a PDL. Doar relaţia sa specială cu preşedintele Băsescu a salvat-o de la excluderea de pe listele PDL. A candidat într-un colegiu, la primarul Pinalti din Piatra Neamţ. Şi-a făcut o campanie bună şi a câştigat la un procent mai mare decât majoritatea pedeliştilor.

Nu contează dacă atunci când se vorbeşte despre candidatura unei femei la preşedinţie este vorba despre Elena Udrea. Cu siguranţă este cea mai cunoscută femeie din politică. Notorietatea ei indiscutabil i-ar aduce mai multe voturi decât unui bărbat situat la acelaşi nivel de notorietate. La o comparaţie cu Dan Diaconescu, unul dintre candidaţii prezidenţali siguri, Elena are mai multe bile albe. Comparând-o cu Crin Antonescu, alt candidat sigur, prietena lui Băsescu păleşte. Nu are ţinuta şi prestanţa necesară unui şef de stat în comparaţie cu foştii preşedinţi. Cu Ion Iliescu nu seamănă deloc, dar poate are ceva din viclenia lui. Cu Emil Constantinescu nu-i găsim nicio asemănare. Dar oare seamănă cu Traian Băsescu? Se spune că se adună cei care se aseamănă. Cu toată relaţia lor de lungă durată, forţând părţile negative ale fiecăruia dintre ei, ceva-ceva asemănare s-ar putea găsi. Dar Traian Băsescu este cu zece etaje peste candidata de ocazie Elena Udrea. Ceea ce nu înseamnă că nu ar putea aduce mai multe voturi decât să spunem Vasile Blaga. Poate l-ar depăşi şi pe Emil Boc. La ce sunt bune acele voturi din moment ce prin decalarea alegerilor s-a desfiinţat candidatul-locomotivă? Sunt, cel mult, voturi de prestigiu. După alegerile prezidenţiale, în funcţie de procentul obţinut de fiecare candidat se vor alcătui şi ierarhiile partidelor în sondaje. Dan Diaconescu plasat între primii trei candidaţi va sălta PP-DD-ul în rândul primelor partide din ţară. Dacă obţine două-trei procente s-a dus de râpă şi partidul său.

În eventualitatea că Antonescu nu câştigă peste 50% în primul tur, un contracandidat femeie i-ar crea dificultăţi. În schimb Emil Boc sau Vasile Blaga, ar fi învinşi foarte uşor. Un tur doi Antonescu-Ungureanu este greu de apreciat acum ce finalitatea ar avea.

Dacă nu despre Elena Udrea este vorba, ci despre altă femeie? Monica Macovei nu are charismă nici cât să o treacă de pragul de 5%. Poate că este vorba despre Andreea Paul? La celelalte partide nu prea sunt femei celebre. PSD, ca de altfel şi PNL, nu au cultivat în mod deosebit femeile, rezervându-le mai degrabă un rol decorativ.

Presupunând că Elena Udrea ajunge preşedintele României, nu este greu de ghicit cine i-ar fi primul sfetnic. Ştim şi pe cine ar prefera în funcţia de prim ministru. Se vede că a venit vara. La temperaturi atât de înalte nu trebuie să ne mire că apar tot felul de ştiri fierbinţi, de umplut golul lăsat de plecarea în vacanţă a parlamentarilor.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Negocieri peste negocieri

Asculta acest articol Divizarea clasei politice, a indivizilor în ultimă instanță, fărâmițează partidele. În loc de două partide mari și