Asculta acest articol
Deturnată de la obiectivul principal, alegerea președintelui, actuala campanie electorală pune punct unui mod dezastruos de a face politică, dar fără să închidă cercul crizei prin care a trecut România în ultimii cinci ani. Dacă în primii patru ani s-a simțit lipsa de experiență a primarului ajuns președinte, scena politică a ultimelor șase luni a fost dominată de un politician forțat să se maturizeze la locul de muncă, la Cotroceni, poate singurul palat din lume fără strălucire.
Folosindu-se în mod abil de situația generală a României, de imaginea proastă a guvernelor de stânga, mai ales în plan extern, Klaus Iohannis a reușit să spargă zidul incertitudinii abia cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European.
Fără inspiratul memorandum pe justiție, fără întemnițarea lui Liviu Dragnea, nu am fi asistat la schimbările de acum.
Despre ce fel de schimbări vorbim? Dacă a căzut cel mai stângist guvern din ultimii 30 de ani, în mod normal ar trebui să fie înlocuit de cel mai de dreapta guvern post-comunist. Ce lipsește pentru atingerea acestui obiectiv de o importanță vitală în primul rând pentru însănătoșirea mediului de afaceri, în al doilea rând pentru o remodelare a valorilor liberale, drepturile și libertăților omului, independența justiției etc.?
Lipsesc 6 voturi. Sau poate 12. Da, viitorul României depinde de șase sau de 12 parlamentari. Sau partidele de dreapta cumulează 227 de voturi. Pentru trecerea guvernului Orban sunt necesare exact atâtea voturi câte au fost necesare pentru căderea guvernului Dăncilă. Excluzând micile victorii, întregul mandat al președintelui Klaus Iohannis a stat sub semnul incertitudinii. Putem afirma că singura certitudine din întregul său mandat este că va obține un alt doilea mandat.
Coabitând cu unul dintre cele mai puternice partide din Europa, nici nu se putea altfel.
Cu siguranță, PSD a fost un partid atât de mare încât în jurul lui nu au putut crește nici măcar partidele de opoziție. PSD, prin direcția imprimată de Liviu Dragnea, pășind pe urmele unui Viktor Orban, a îngrozit liderii europeni.
Un PSD de 20-25 de procente este acceptabil și chiar necesar. Acolo l-au și plasat alegerile din 26 mai. Dar aici intervine Victor Ponta.
Politician cu experiență, conducând câteva guverne, sub doi președinți puternici, fost lider al celui mai mare partid din România, Victor Ponta este la un pas de apogeul carierei sale.
El, împreună cu cei 32 de parlamentari ai săi, a votat pentru căderea guvernului Dăncilă, dar nu cu ochii spre viitorul guvern, ci spre alegerile prezidențiale din 2024.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, ar fi trebuit să înțeleagă acest lucru încă de la primele negocieri cu Pro România, demarate pentru trecerea moțiunii de cenzură. Victor Ponta țintește foarte sus. Formarea unui guvern de tranziție este un fapt minor pentru el. Fostul contracandidat al lui Klaus Iohannis din 2014 a învățat în cei cinci ani că în politică important este să ai răbdare, nu să acționezi ca un pompier de ocazie.
Fără îndoială, această campanie electorală neconvențională are doi câștigători. Unul este Klaus Iohannis, care își va reînnoi mandatul în urma unei scheme tactice abile, căderea guvernului, iar celălalt posibil câștigător este Victor Ponta, cel care folosindu-se de strategia lui Iohannis vrea să câștige alegerile prezidențiale peste cinci ani.
Pentru atingerea țintei are nevoie de un vehicul politic puternic, de un partid mare ca PSD, pe care are intenția să-l reformeze. Să vedem dacă îl va înmuia ceva neprevăzut. Ceva de genul dosarului care l-a scos din plutonul fruntaș pe Dan Barna.
