Image 1
Image 2
Ciornă automată

„Doliu pentru educaţie” în prima zi de şcoală, la îndemnul Consiliului Elevilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Consiliul Naţional al Elevilor i-a îndemnat pe toţi elevii să protesteze în prima zi de şcoală. Este vorba despre un protest împotriva ordinului Ministrului Educaţiei care trimite elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională la şcolile profesionale.

Organizaţia i-a îndeamnat pe toţi elevii să poarte banderole negre în cadrul protestului intitulat „Doliu pentru educaţie”.

“În data de 9 septembrie, în timpul desfăşurării festivităţii de deschidere a anului şcolar în fiecare şcoală, îi încurajăm pe cei ale căror interese le reprezentăm să se alăture protestului intitulat ‘Doliu pentru educaţie’. Protestul are loc în urma publicării Ordinului de ministru prin care elevii ce obţin medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională sunt trimişi direct în şcolile profesionale.

Consiliul Naţional al Elevilor iniţiază protestul intitulat ‘Doliu pentru educaţie’, prin care îşi arată dezamăgirea faţă de această măsură nefundamentată luată de ministerul Educaţiei, realizată pe repede înainte, care dezavantajează elevii şi anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a creşte prestigiul învăţământului profesional”, au transmis reprezentanţii CNE printr-un comunicat de presă.

Câţiva elevi au protestat şi la Satu Mare. Eleva Andrea Varga, preşedinta Consiliului Judeţean al Elevilor, a purtat pe mână banderola neagră la festivitatea de deschidere de la Colegiul Mihai Eminescu, în timp ce un alt elev, Mihai Oşan, a venit îmbrăcat complet în negru în semn de protest.

“Principalul motiv al protestului a fost introducerea acestei idei de a nu-i lăsa pe elevii care iau sub 5 la Evaluarea Naţională să meargă la un liceu teoretic şi sunt obligaţi să meargă la şcolile profesionale, dar şi pentru celelalte modificări nefundamentate care se întâmplă în sistemul de învăţământ. În momentul de faţă profesionala este considerată groapa de gunoi a învăţământului. De obicei şcolile profesionale nu sunt adaptate nevoilor, nu au condiţiile necesare, iar faptul că îi trimitem aici pe elevii cu medii sub 5 la Evaluarea Naţională întăreşte această idee”, sunt argumentele cu care Andrea Varga şi-a motivat acţiunea de protest.

Ciornă automată

2 comentarii

  1. Sunt mulți care termină școala, iau bac-ul și sunt la fel de pierduți degeaba învață bine. Sau sunt alții care din diverse motive independente de ei nu dau randament exact la examen (boală de ex.). Cu ce drept vii tu mare ministru ca din pix să frângi aripa unui tânăr? Asta nu rezolvă oricum problema din învățământ, asta numai ajută să cosmetizăm cifrele. Cine a inventat acest ordin trăiește pe altă planetă.

  2. Sunt de acord cu Ordinul ministrului prin care elevii ce obțin medii mai mici de 5 la Evaluarea Națională să fie trimiși direct în școlile profesionale. Nu toți sunt capabili să învețe la liceu nici înainte de 1989 nu făcea toată lumea liceu însă școlile profesionale pregăteau elevii și cei care terminau acestă școală aveau loc de muncă asigurat. Azi în școlile profesionale elevii merg doar ca să nu fie acasă și pentru ca profesorii să aibă salar. Nu trebuie să aibă toți diplomă de bacalaureat și alte diplome la kilogram căci doar se găsesc aproape ca și în comerț de care vrei dacă plătești și atunci ne mirăm că începând din Parlament și până la cea mai mică primărie este plin de oameni incompetenți . Tot așa avem asistente medicale care se laudă cu diplomele cumpărate sau obținute la un curs fără frecvență și ajung să lucreze la un spital oarecare unde tot cu bani își cumpără un post și nu sunt capabile de nimic nici măcar o tensiune nu știu să măsoare.

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS EDUCAȚIE

Egalizarea șanselor la Evaluarea Națională pentru elevii cu deficiențe

Ministerul Educației a publicat procedura privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare ...

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now