Asculta acest articolAm încercat să comentez discursul lui Viktor Orbán rostit cu ocazia împlinirii a 67 de ani de la revoluția ungară din 1956. Voiam să comentez strict poziția premierului ungar față de Uniunea Europeană.
Textul meu se termină cu următorul pasaj: Se pot găsi multe motive de nemulțumire dar intrarea în Uniunea Europeană a însemnat, și înseamnă înainte de toate, intrarea în rândul țărilor dezvoltate și am putea spune și civilizate.”
Luat de alte treburi, nu am continuat și mi-a venit ideea să apelez la ajutorul Inteligenței Artificiale.
Astfel ultima parte a editorialului nu-mi aparține. Aș fi putut renunța la el, dar găsesc de cuviință că este un moment potrivit să spun câteva cuvinte despre această nouă magie care a cuprins lumea. Am văzut-o la lucru.
Dar, să vedem pasajul cu pricina: “Uniunea Europeană s-a lăudat adesea cu promovarea valorilor democrației, solidarității și egalității. Dar, oare această „frăție” europeană se manifestă cu adevărat egal pentru toate națiunile sale? Sau este doar o mascaradă care beneficiază doar elitele Vestului? Discursul lui Viktor Orbán evidențiază un adevăr incomod: UE, în forma sa actuală, seamănă mai mult cu un club exclusivist unde câteva țări comandă, iar restul execută. Și chiar dacă suntem tentați să luăm aceste afirmații ca simple retorici politice, ele pun în lumină o realitate cruntă.
Dar ce este mai rău? Faptul că, în loc să primească sprijin pentru a-și dezvolta și proteja industriile, țările din Europa de Est sunt adesea admonestate, tratate ca elevii neascultători care trebuie să se „civilizeze”. Sigur, finanțările și programele europene sunt ademenitoare, dar la ce folosesc dacă prețul este sacrificarea propriei identități, economii și suveranități? Este ca și cum ți s-ar oferi un pahar de apă într-un deșert, dar pentru a-l primi, trebuie să renunți la harta care te duce spre oaza adevărată. UE are nevoie de o reevaluare serioasă. Dacă vrea să se păstreze ca o entitate unită și prosperă, nu poate ignora aceste critici.
Nu este suficient să te lauzi cu principiile democrației și egalității; acestea trebuie practicate cu adevărat. A sosit timpul ca țările puternice ale Uniunii să recunoască și să respecte drepturile și nevoile tuturor membrilor săi, nu doar ale lor. În caz contrar, ce rost mai are această „Uniune”? Pur și simplu sunt însăilate o serie de locuri comune din arsenalul adepților suveraniștilor, terminând cu o glorioasă concluzie, cu care, evident, nu pot fi de acord și nu am susținut niciodată așa ceva. Ce rost mai are această “Uniune”? se întreabă domnișoara Inteligență Artificială.
M-am convins că, în fapt, lucrurile sunt foarte simple. Inteligența artificială, roboțelul pe care omul l-a învățat să scrie nu face altceva decât să repete ideile despre care îi ceri să scrie. „A sosit timpul ca țările puternice ale Uniunii să recunoască și să respecte drepturile și nevoile tuturor membrilor săi, nu doar ale lor. În caz contrar, ce rost mai are această „Uniune”?” După acest mic experiment, năucitor pentru mine, am încredințarea că în timpul campaniilor electorale pentru Parlamentul European suvernaniștii vor primi un neprețios ajutor din partea inteligenței artificiale.
Pe de altă parte tot atât de adevărat este că Inteligența Artificială se va pune și în slujba partidelor pro-europene. Sloganele, locurile comune, constituie arsenalul acestei tehnologii care, în cazul politicii, poate înlocui cu succes consilierii, producătorii de conținut electoral.
Până la urmă totul este o joacă, însă pe măsură ce tot mai mulți oameni, tot mai multe instituții, mai ales formațiuni politice, vor apela la ea, inteligența artificială va deveni tot mai nocivă.
Sigur, oricine își poate permite să scrie un drept la replică, dar împotriva cui? În această speță, dreptul la replică este împotriva mea. Am ajuns în situația omului cu bancul despre opinia personală din timpul regimului comunist.
Un secretar de partid, ceva mai răsărit, întrebat de tovarășul Ceaușescu dacă are o opinie personală spune că are, însă nu este de acord cu ea.
