„Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, şi Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, alături de preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, şi preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, vor susţine o conferinţă de presă miercuri, ora 12.00, la Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Bălcescu”, se arată în anunţul PSD. Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost, marţi, la Palatul Victoria pentru a discuta cu liderii coaliţiei despre candidatura sa la Primăria Capitalei.
Cătălin Cîrstoiu nu se va înscrie în niciunul din cele două partide, urmând a fi susţinut ca independent în cursa electorală.
Fiu de fost primar, prefect, și mai apoi deputat PD trecut la PSD, Cîrstoiu este și finul fostului președinte Traian Băsescu. În 2006, cand Băsescu era deja la Cotroceni, șeful statului a ajuns pe mâna finului Cîrstoiu. Traian Băsescu s-a prezentat la urgențe, cu o criză severă de hernie de disc. Cătălin Cîrstoiu este cel care l-a consultat, pentru ca mai apoi să îl însoțească la Viena, unde Băsescu a fost operat. 4 ani mai târziu, președintele Băsescu avea să-l decoreze pe Cătălin Cîrstoiu cu Ordinul Sanitar în grad de Cavaler, împreună cu alți medici. Iar în 2013, relația de familie devine și mai strânsă. Familia Cîrstoiu devine nașul de botez pentru fiica cea mica a Elenei Băsescu. Pe plan politic, deși medicul nu e membru de partid, tatăl său are în spate o carieră politică de 20 de ani. Ion Cîrstoiu a fost deputat de Argeș timp de două mandate, în perioada 1996 și 2004.
Surse Digi24 susțin că liberalii ar urma să dea candidatul pentru Primăria Sectorului 1, în timp ce PSD va veni cu candidaţii pentru sectoarele 2 şi 5, însă decizia nu este încă finală. La Sectorul 1 deja şi-a început campania liderul PNL Sector 1, George Tuţă, însă a fost vehiculat şi numele liderului PNL Bucureşti, Sebastian Burduja. El a anunţat deja că nu doreşte o candidatură la sector, proiectul său fiind pentru Capitală. La Sectorul 5 este vehiculat numele prefectului PSD Rareş Hopincă.
Gabriela Firea va fi pe lista de la europarlamentare
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, marţi, că Gabriela Firea se va afla pe lista comună a PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare.
El a precizat că Gabriela Firea din partea PSD şi Sebastian Burduja din partea PNL vor fi coordonatorii de campanie ai candidatului PNL-PSD la primăria Capitalei.
Stănescu este de părere că medicul Cătălin Cîrstoiu are “prima şansă” să câştige competiţia electorală pentru Primăria Capitalei pentru că este susţinut de cele două partide şi este un medic “recunoscut”, care în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti “a făcut lucruri bune”. “Cred că are o problemă cu notorietatea. Mai sunt două luni şi ceva şi vom lucra intens la acest lucru”, a spus Stănescu, marţi, la Senat.
Stănescu a menţionat că PNL şi PSD vor decide candidaţii comuni pentru sectoarele 1, 2 şi 5 ale Capitalei cel târziu miercuri.
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat marţi că ultimele luni au fost “apăsătoare, tulburi, extrem de încărcate emoţional”, iar decizia coaliţiei de guvernare cu privire la candidaţii pentru Capitală este una clară şi nu mai este timp “să o disecăm”.
“Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă! Oamenii pe primul loc, în orice funcţie publică, aleasă sau numită – acesta este crezul meu politic. Am fost cu gândul doar la oameni ca primar general şi senator. La fel ca în perioada în care eram profesor sau jurnalist. Aşa voi fi în continuare! Ultimele luni au fost apăsătoare, tulburi, extrem de încărcate emoţional. Fiecare politician este, mai presus de toate, om. Incertitudinea şi loviturile m-au marcat, dar nu m-au descurajat. Rănile se deschid, se închid, chiar dacă rămân cicatricile. Am fost mereu motivată şi am găsit resurse interioare să merg mai departe cu fruntea sus. Susţinerea familiei m-a întărit sufleteşte”, a scris Firea pe Facebook.
Ea a adăugat că susţinerea oamenilor “a fost excepţională” în aceste luni şi că nu-i va abandona vreodată pe bucureşteni. “Pentru ei am luptat şi am lucrat din 2016, ca primar general, din 2020 ca senator preşedintele al organizaţiei PSD Bucureşti. (…) Decizia Coaliţiei de guvernare este una clară şi nu mai avem timp să o disecăm. Trebuie să recuperăm timpul pierdut pentru că avem un scop comun: salvarea Capitalei”, a mai spus aceasta. Ea precizat că Nicuşor Dan “a fost un experiment nereuşit”.
Fii primul care comentează