Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a desfăşurat o acţiune de control, ca urmare a unei sesizari primite de la un consumator, la un fast food aparţinând SC Salt&Peper Food SRL (Pizzeria Istanbul) din Satu Mare, pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în vigoare la prestarea serviciilor de alimentaţie publică.
În urma neregulilor constatate de comisarii sătmăreni, operatorul economic a fost sanctionat contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei si s-au dispus măsurile de oprire temporară de la utilizare a agregatelor frigorifice, până la remedirea deficienţelor, şi oprirea definitivă de la utilizare a produselor alimentare neconforme.
Dintre cele mai importante abateri, menţionăm:
– lipsa menţionării ingredientelor folosite pentru pregătirea diverselor preparate culinare
– lipsa evidenţierii ingredientelor care conţin substanţe care pot cauza alergii sau intoleranţe
– lipsa evidenţierii ingredientelor care provin din produse decongelate
– lipsa înscrierii declaraţiilor nutriţionale pentru preparatele culinare oferite consumatorilor
– menţionarea incorectă a preţurilor pentru preparatele culinare oferite consumatorilor, fără menţionarea monedei “lei”, în lista meniu, conform prevederilor legale
– utilizarea unor congelatoare neigienizate, cu gheaţă aglomerată, cu ambalajele produselor înglobate în masa de gheaţă
– nerespectarea vecinătăţilor produselor, astfel încât, în acelaşi spaţiu de depozitare, sunt prezente produse din carne, produse de panificatie şi legume
– schimbarea stării termice a produselor
– folosirea unor pachete porţionate cu aluat pentru pizza fără elemente de identificare, astfel încât nu se pot determina caracteristicile si data durabilităţii minimale a produselor.
Fii primul care comentează