Asculta acest articol Vineri începe în mod oficial campania electorală pentru alegerea președintelui. Sunt înscriși în cursă 14 candidați. Nu trebuie să te uiți la niciun sondaj pentru a vedea că în turul doi vor intra reprezentanții celor mai puternice alianțe. PSD, împreună cu PC și UNPR, cu o structură puternică în teritoriu, cu un bazin electoral de aproximativ 35%, îl va duce pe Victor Ponta în finală, evident din prima poziție.
ACL, o alianță a partidelor de pe locul doi și trei, va da al doilea finalist. PNL, în ciuda problemelor interne, are un bazin electoral captiv de cel puțin 15 procente. PDL și-a păstrat, de asemenea, electoratul captiv de peste 20 procente, și după fracționarea datorată înființării Partidului Mișcarea Populară. PNL și PDL au rămas în teritoriu cu cele mai puternice organizații, chiar dacă susținătorii lui Călin Popescu Tăriceanu, respectiv ai Elenei Udrea, au încercat prin toate mijloacele să le destructureze.
Electoratul vrea o competiție între două forțe relativ egale. Cetățenii, în marea lor majoritate, au înțeles importanța existenței a două forțe politice, una de stânga, alta de dreapta, capabile să asigure alternanța la putere. Acesta este unul din argumentele care îi plasează pe Victor Ponta și pe Klaus Iohannis în turul doi. Polarizarea electoratului se face din mers. Cetățenii, în ciuda disprețului, lehamitei față de situația în care a ajuns țara, își mai pun încă o dată speranța în cineva. Președintele este văzut ca un salvator. Prezentându-se la vor cred că vor contribui la schimbarea în bine.
Dar ce schimbări promit candidații? În primul rând, fiecare candidat ar trebui să înțeleagă ce vor alegătorii. Victor Ponta, împreună cu electoratul PSD, vrea o Românie care să nu mai semene cu România lui Traian Băsescu. Nu-și permite să prezinte un program anti-Băsescu pentru că asta ar însemna atacuri directe la Justiție și la serviciile speciale. Partea fanatizată a electoratului PSD trăiește cu convingerea că Traian Băsescu a fost un satrap care și-a distrus adversarii politici cu ajutorul DNA, ANI, SRI, STS, etc. Drept răspuns, micul partid al președintelui PMP și Elena Udrea acuză PSD că vrea să desființeze sau să pună sub control politic aceste instituții. Dar nu Elena Udrea este contracandidatul lui Victor Ponta, ci Klaus Iohannis. Acesta nu pare să se lase prins în acest joc periculos pe marginea activității respectivelor instituții. Este un lucru bun, pentru că în felul acesta, cât de cât, campania se va îndrepta spre teme cu adevărat serioase.
Nu vor lipsi promisiunile populiste, demagogice. Profitând de faptul că este la guvernare, PSD a luat o serie de măsuri populiste. Împarte bani de la buget în prag de campanie, făcând pentru moment viața oamenilor mai bună. Dar cu ce preț? Pomenile electorale se răzbună. S-ar putea întâmpla și altceva. Poate că aruncând bani în piață să repornească economia. În orice caz, datorită ultimelor măsuri luate, Victor Ponta pornește în campanie cu un avantaj semnificativ.
Restul candidaților, inclusiv Iohannis, nu pot intra în campanie decât cu promisiuni. Programele lor trebuie să fie foarte atractive pentru a-și asigura un rezultat cât de cât satisfăcător. Candidații fără șanse reale au avantajul de a intra în competiție cu cei doi favoriți care are, fiecare, legată de picior câte o piatră de moară. Finaliștii se cunosc, dar nu se știe niciodată. Klaus Iohannis se confruntă cu problema incompatibilității. Justiția îl presează în plină campanie. Victor Ponta a fost agățat de dosarul Microsoft, ceea ce l-a făcut să spună “Asta nu e Justiție. E politică.” Aceste elemente țin de mizeria, de partea urâtă a fiecărei campanii electorale.
