Asculta acest articol…a Imperiului Roman de Răsărit, denumit și Imperiul Bizantin de istoriografia umanistă, între 395-1204, a Imperiului Latin de Constantinopol între 1204-1261, apoi din nou a Imperiului Bizantin refăcut, între 1261-1453 și a Imperiului Otoman până la proclamarea Republicii Turcia, la 13 octombrie 1923.
Imperiul Roman de Răsărit a început a fi numit Imperiul Bizantin începând din sec. al XVI-lea prin inițiativa istoricului umanist Hieronymus Wolf. Intemeietorul legendar a fost un anume Byzas din orașul Megara, iar atunci când Constantin I-ul cel Mare a trasat limitele viitoarei sale capitale a cuprins o arie tot șapte coline ca și în cazul Romei. Turcii au construit pe fiecare colină câte o moschee. Istanbul este cea mai mare concentrare urbană a Turciei și singurul megalopolis din lume întins pe două continente. În vechile texte românești, orașul era numit Țarigrad, Stanbul, Stambul, Înalta Poartă sau Poarta. Oficial fosta capitală a primit denumirea turcă de Istanbul la 28 martie 1930, până atunci păstrându-și pe plan internaținal numele antic și tradițional de Constantinopol.
Orașul fascinează prin mixul sau cultural și arhitectural. Prin arome și texturi. Prin trecut și viitor. De la moschee, la palate, bazaruri, clădiri istorice sau, pur și simplu, străzi elegante și piețe aglomerate, Istanbulul are de oferit o mulțime de obiective turistice.
Hagia Sofia, o glorie a geniului constructiv uman
Lăcașul a fost ca origine o biserică construită din ordinul împăratului Iustinian (527-565) și a servit drept catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol până în 1453, când a fost transformată în moschee. În anul 1935 regimul secular Atatürk a transformat edificiul în muzeu. Ca un monument de mare valoare istorică și arhitectonică, Hagia Sophia a fost inclusă pe lista monumentelor patrimoniului mondial UNESCO în 1985. Statutul clădirii a stârnit ulterior discuții, iar în iulie 2020 Consiliul de Stat al Turciei a decis că transformarea în muzeu ar fi fost ilegală. La scurt timp s-a anunțat că muzeul va fi reconvertit în moschee, stârnind numeroase critici din partea reprezentanților UNESCO, dar și a unor state precum Grecia. Prima rugăciune a avut loc într-o vineri, pe data de 24 iulie 2020, adunând mii de participanți, inclusiv președintele Recep Tayyip Erdoğan.
Hagia Sofia a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Atatürk. Din iulie 2020, când Consiliul de Stat al Turciei a declarat ilegală decizia secularizării locașului, Hagia Sophia a redevenit moschee.
Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 d.Cr., pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopolului. În anul 404, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom.
În anul 415 d.Cr., împăratul Teodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare).
După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut la materializarea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți arhitecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda acelora au lucrat încă 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt.
Ultima slujbă ortodoxă a fost oficiată în 29 mai 1453, cu puțin timp înainte ca turcii să cucerească Constantinopolul. Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, a recunoscut importanța catedralei și a decis transformarea ei în moschee. Prima rugăciune musulmană a avut loc vineri, 1 iunie 1453. Mozaicurile au fost acoperite cu un strat de tencuială albă, fără a fi distruse. Motivul este faptul că islamul consideră imaginile cu îngeri, oameni sau animale drept idolatrie. Ulterior, turcii au adăugat fostei catedrale patru minarete în cele patru colțuri. Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea l-a înălțat fiul său, Baiazid al II-lea, iar ultimele două au revenit lui Selim al II-lea, în secolul al XVI-lea, prin arhitectul turc cel mai valoros, Mimar Sinan. În anul 1573, tot el a condus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a mai construit în interior Loja sultanului, iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea, în 1577.
După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 d.Cr., Justinian a putut exclama: “Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să-mi săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am învins!”. După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 d.Cr., 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decembrie 563, Iustinian, apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.
Una dintre curiozități o reprezintă coloana de marmură cu secțiune pătrată, plasată în extremitatea de sud-est, în spațiul central. Pe ea există o amprentă de palmă care a intrat în legendele creștine și turcești deopotrivă. Blocul de marmură cu amprenta palmei a fost adăugat mai târziu la baza coloanei, fiind adus de la biserica “Theodokos” (localitatea Ayvansaray, Asia Mică). Amprenta este atribuită Sfintei Fecioare, care, fiind prigonită de evrei, s-a refugiat în Asia Mică, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, în jurul anului 60 d.Hr. Legenda leagă urma acelei palme pe piatră de trecerea Sfintei Fecioare prin ținutul acelei biserici. Se spune că slujbele ținute în “Sfânta Sofia” erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe a determinat delegația cneazului ruteano-kievean Vladimir I să opteze pentru creștinarea rușilor kieveni de către Patriarhia de Constantinopol.
Cel mai mare palat al Imperiului Otoman
Palatul Dolmabahce este simbolul orașului Istanbul ce a fost construit în secolul al XIX-lea după planul arhitecților armeni Karabe și Nikogos Balian, fiindu-i dedicat sultanului Abdulmecit. Acesta este considerat și cel mai mare palat al Imperiului Otoman.
Fațada de pe malul Bosforului are o lungime de 500 de m iar palatul are nu mai puțin de 285 de camere, 43 de saloane în care se organizau odinioară recepții, iar dotările interioare sunt pe măsura opulenței sale.
Acesta a deservit drept reședință sultanului Abdulmecit, care s-a mutat aici în anul 1856, imediat după finalizarea lucrărilor, deoarece Palatul Topkapi devenise neîncăpător pentru familia numeroasa a sultanului.
Constructiille și mai ales reședințele sultanilor Imperiului Otoman au anumite trăsături specifice ce le definesc. Una dintre acestea este împărțirea construcției în două zone< zona publică, numită “selamlik”, ce era destinată recepțiilor oficialităților imperiului sau vizitatorilor de seama și zona destinată familiei sultanului, numita “haremlick”.
Însă nu opulența face că acest palat să fie apreciat de către turci, ci faptul că aici a încetat din viață Mustafa Kemal Ataturk, un militar și politician turc, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia.
De la moartea sa, 10 noiembrie 1938, ora 09.05, toate ceasurile din Palatul Dolmabahce au fost oprite la această oră. Sunt cu adevărat impresionante sentimentele pe care fiecare cetățean turc le poartă conducătorului lor chiar și la 80 de ani de la moartea acestuia.
Palatul Topkapi, un mozaic de palate, curți și pavilioane
După cucerirea Constantinopolului, la jumătatea secolului al XV-lea, Mehmet al II-lea a dorit construirea unei reședințe pe măsura Imperiului Otoman. Astfel a luat naștere Palatul Topkapi, un mozaic de palate, curți, pavilioane și grădini, toate culminând cu terasele de unde se pot admira laolaltă Marea Marmara, Cornul de Aur, Bosforul și Insulele Principilor. Domeniul era atât de vast încât putea fi lesne comparat cu un oraș, dat fiind faptul că aici locuiau până la 4000 de persoane.
O data cu mutarea reședinței imperiale în anul 1856 la Palatul Dolmabahce, Palatul Topkapi și-a pierdut din importanța politică, iar după căderea Imperiului Otoman în anul 1924 a devenit muzeu.
Acest lucru ne permite astăzi să descoperim parte din istoria zbuciumată a acestui popor, dar și frumusețea unui palat ce poartă amprenta dorințelor și ideilor atâtor sultani.
Tezaurul este una din atracțiile principale. Aici se pot admira pietrele prețioase uriașe, pumnalele bătute cu rubine, piesele din jad persan, otoman, chinezesc și rusesc, dar, cel mai dorit, impresionantul Diamant Kasikci ce are nu mai puțin de 86 de karate, bătut în 49 de briliante. Tot `n acest palat se mai regăsesc veșminte fastuoase ce au aparținut sultanilor (nu mai puțin de 2500 de piese vestimentare), Toiagul lui Moise, Sabia lui David dar și Sabia lui Ștefan cel Mare.
Fii primul care comentează