Image 1
Image 2
Acasa

CONTROALE LA AGENȚII ECONOMICI

Garda Naţională de Mediu demarează controale la agenţii economici care au obligaţia să se înscrie în Sistemul de Garanţie-Returnare

Toate comisariatele Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) din tara noastra vor efectua controale tematice la producătorii/importatorii şi comercianţii de băuturi
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

care au obligaţia să se înscrie în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) până pe data de 28 februarie.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, emis de cur]nd, controlul tematic va avea loc în perioada 1 – 31 martie 2023 şi va implica atât comisariatele judeţene, cât şi Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”.

În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi valoarea garanţiei plătite iniţial

Verificările îi vizează pe producătorii/importatorii şi comercianţii de băuturi (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, comercializate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal), cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri.
GNM aminteşte faptul că, în conformitate cu prevederile HG 1074/2021, neînscrierea în platforma SGR (returosgr.ro) până la data de 28 februarie 2023 se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20.000 şi 40.000 de lei.
SGR reprezintă un sistem prin care cetăţenii vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri, inclusiv.
Pentru a fi uşor de identificat, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific, iar după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.
Înregistrarea obligatorie în baza de date a SGR reprezintă etapa preliminară intrării în funcţiune a sistemului, care va avea loc pe data de 30 noiembrie 2023.
Informaţii suplimentare şi suport privind înregistrarea în platforma SGR a produc[torilor/importatorilor ;i comercianilor de b[uturi sunt puse la dispoziţie de compania RetuRO prin numărul de Call center 021/207.00.09 (tarif normal şi apelabil din orice reţea), disponibil de luni până vineri între orele 9.00 – 18.00, cu excepţia sărbătorilor legale.
Compania RetuRO a devenit administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare din România, printr-o Hotărâre de Guvern, emisă pe 24 august 2022.
Anterior, pe data de 20 iulie 2022, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, anunţa că a fost aprobată alocarea sumei de un milion de lei pentru intrarea statului român, cu o pondere de 20%, în acţionariatul societăţii care va gestiona SGR şi a subliniat faptul că le-a transmis asociaţiilor din cadrul societăţii că este inacceptabil termenul de un an şi jumătate pentru implementarea acestui sistem în România.

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

ANALIZĂ ECONOMICĂ

Cursul euro a rămas sub 4,95 lei

Moneda națională a avut o evoluție stabilă, în ton cu cea a perechii euro/dolar, și testează depășirea rezistenței de 4,95 lei, la o zi după decizia BNR de a menține dobânda de politică monetară la 7%/an, nivel stabilit în ianuarie.