După cum am aflat de la Daniel Frei, preşedintele cooperativei Samus Lact, dar şi al Federaţiei Bovimcoop, la care au aderat fermieri din 14 judeţe, a fost depusă la Primăria Satu Mare cererea de autorizare a unui miting de avertisment, ca urmare a refuzului lanţurilor de magazine să respecte prevederile legale, inclusiv europene, în ceea ce priveşte etichetarea şi comercializarea produselor alimentare din alte materii prime decât lapte. Protestul de avertisment va avea loc luni, 28 noiembrie, între orele 12 şi 14, pe centura de ocolire a municipiului Satu Mare. Se scontează pe participarea a 35 – 50 de utilaje agricole la acest protest de avertisment. Este lesne de intuit că în intervalul orar menţionat, pe centura de ocolire va fi perturbată circulaţia.
PREGĂTIRI ÎN ŞCOLILE DIN SATU MARE
Primarii aşteaptă microbuzele electrice
Cu siguranţă, mulţi dintre dumneavoastră născuţi mai devreme, vă amintiţi că anul şcolar începea la fel ca şi acum, în mijloc de septembrie.
Fii primul care comentează