Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Pericol de inundaţii pe Tur şi Barajul Călineşti

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Barajul de la Calinesti-Oas se deverseaza controlat
Barajul de la Calinesti-Oas se deverseaza controlat

 În judeţ, în trei zile au căzut precipitaţii cât pentru o lună

Codul portocaliu de precipitaţii şi pericol de inundaţii pentru judeţul Satu Mare a expirat în seara zilei de luni, 11 martie, la ora 20. În intervalul pentru care a fost valabil codul portocaliu, Instituţia prefectului a mobilizat şefii instituţiilor vizate a interveni în caz de calamităţi. Precipitaţiile căzute în trei zile echivalează cu cele aferente unei luni.

A ieşit cu ei pe teren duminică 10 martie, iar luni, 11 martie, a convocat o întâlnire pentru a pune la punct unele detalii referitoare la intervenţie. A urmat apoi o vizită în zonele în care apele au fost mari în cursul zilei de duminică. Concluzia vizitei în teren este că apele sunt în scădere, dar se impun măsuri menite a putea interveni rapid şi cu maximă eficienţă dacă va fi cazul.

Convocarea celulei de criză

În dimineaţa zilei de luni, 11 martie, prefectul Eugeniu Avram, a convocat la o discuţie concretă şefii unor instituţii care au sarcini de a interveni în caz de calamitate. Printre cei prezenţi la această convocare îi menţionăm pe Adrian Ştef – preşedintele Consiliului Judeţean, col. Iulian Burz – inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, col. Gheorghe Avram – inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, comisar şef Constantin Taloş – inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Viorel Pribilean – inginer şef al Electrica, Vasile Andrieş – directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Adrian Bucureştean – directorul Autorităţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Satu Mare, Bekessyi Elisabeta – directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului, Cosmin Dorle – şeful Serviciului Juridic al Prefecturii Satu Mare, Sorin Martin Vereş – directorul Cancelariei prefectului, alţi invitaţi.

Vasile Andrieş, directorul SGA Satu Mare a menţionat că în noaptea de duminică spre luni nivelul râului Someş a crescut cu aproximativ 100 de centimetri. Cantitatea de precipitaţii măsurată în special la staţiile  din zona Oaş a fost de aproximativ 87 de litri/metrul pătrat în 72 de ore. La barajul de la Călineşti-Oaş au fost  o serie de probleme cu deversarea ca urmare a acumulării unor cantităţi apreciabile de flacoane din material plastic. S-a menţionat şi faptul că anumite cursuri de apă sunt colmatate, iar banii pentru intervenţie lipsesc.
Reprezentanţii ANIF au informat participanţii asupra cadrului legislativ aberant în care îşi desfăşoară activitatea. Unitatea nu mai prestează activităţi de prevenire a inundaţiilor, ci de desecare. Pornirea pompelor se poate face contracost. Întrebarea firească este cea referitoare la persoana sau instituţia care suportă costurile de funcţionare inclusiv în caz de urgenţă. Numai cele trei pompe pornite la Halmeu, Turulung şi Porumbeşti consumă în 24 de ore energie electrică în valoare de 14.000 de lei.
Cine va plăti aceşti bani? Sumele necesare ar trebui asigurate sub forma fondurilor pentru situaţii de urgenţă. Subiectul a rămas deschis. S-a promis intervenţia până la nivel de minister, inclusiv formularea unei propuneri de modificare a cadrului legislativ.

Mai multe citiţi în ediţia tipărită disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns