Image 1
Image 2

SITUAȚIE DE URGENȚĂ

Incendiu cu scurgeri de aluminiu la un echipament de topire din Medieșu Aurit

În această dimineață, în jurul orelor 01.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someș" al judeţului Satu Mare a fost alertat, prin apel la 112, despre producerea unei situații de urgență la un operator economic aflat pe raza localității Medieșu Aurit.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Din primele informații, s-a anunțat un incendiu cu scurgeri de aluminiu la un echipament de topire din incinta obiectivului.

La fața locului au fost dislocate de urgență, forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, intervenind totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgenţă al comunei Medieșul Aurit.
Având în vedere situația anunțată, a fost activată grupa operativă de la nivelul inspectoratului pentru a asigura suportul decizional al comandantului intervenției.

 

În acest sens, la locul evenimentului s-a deplasat imputernicit Prim Adjunct al Inspectorului șef împreună cu șeful grupei operative.
Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul s-a manifestat la panoul electric al echipamentului de topire iar acesta nu mai prezenta pericol de extindere, fiind lichidat prompt de către angajații operatorului economic și nu s-au produs scurgeri de aluminiu topit.

Din fericire nu au existat victime sau pagube materiale însemnate. Prin adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, personalul operatorului economic a limitat la timp riscul producerii unui incendiu de proporții.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with