
Vineri seara, în jurul orei 23, pe strada Micu Klein din municipiul Satu Mare a izbucnit un incendiu la ultimul nivel al imobilului cu numărul 4, lângă Farmacia Buna Vestire. Vecinii au sunat de urgenţă la 112.
În scurt timp şi-au făcut apariţia o maşină de poliţie, un echipaj de jandarmi, patru autospeciale de stins incendii şi o maşină SMURD. Întrucât intervenţia s-a făcut din stradă, aceasta a fost blocată circulaţiei.
Pompierii au reuşit să stingă focul în câteva minute dar intervenţia a durat mai bine de o jumătate de oră. Din fericire, apartamentul respectiv era decuplat de la gaz.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de o sobă la care se încălzea persoana care locuia în apartament. Bărbatul a fost transportat la spital cu arsuri de gradul I pe faţă şi pe mâini.
Fii primul care comentează