Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Inspectoratul Şcolar a solicitat conducerilor de şcoli să aplice măsuri de reducere a salariilor. Ambele sindicate se opun

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

victor-oprea-sliAtât reprezentantul Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Satu Mare, cât si al Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Satu Mare, au declarat că resping măsurile preconizarte de ministerul de resort de reducere a salariilor unor categorii de personal.

Potrivit unei informaţii obţinute de la Victor Oprea, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Satu Mare, “în cadrul unei şedinţe de săptămâna trecută, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Satu Mare a adus la cunoştinţa liderilor de sindicat judeţeni măsurile de reducere a salariilor unor categorii de personal, măsuri care se impun de la minister.
Liderul SLI a precizat că Inspectoratul Şcolar Judeţean nu are nicio calitate în această problemă deoarece nu este ordonator principal de credit şi, în consecinţă, nu trebuia să se amestece în problema reducerilor. Salariile vin de la primării. Primarii sunt ordonatorii principali de credite. Neavând calitatea la care ne-am referit, ISJ nu putea obliga conducerile de unităţi şcolare să aplice măsurile de reduceri, nici măcar sub formă de recomandare (atâta timp cât recomandarea ar susţine lucruri ilegale). Solicitările de reduceri au venit peste noapte de la minister, fără să aibă bază legală. Aşa cum am precizat şi în articolele publicate săptămâna trecută în presă, aceste solicitări de reduceri sunt ilegale şi pot fi atacate în instanţă.
Printr-un comunicat trimis de ISJ unităţilor şcolare, se arată că măsurile de reduceri propuse de ISJ au fost prezentate liderilor judeţeni de sindicate, care au fost de acord cu aceste propuneri.
Specificăm că reprezentantul SLI nu a fost de acord cu aceste măsuri. Nici nu putea fi de acord, din moment ce aceste măsuri sunt ilegale.
Solicitarea reprezentantului SLI a fost ca ISJ să nu recomande nicio măsură de reducere deoarece: 1. Nu este treaba inspectoratului, 2. Măsurile propuse sunt ilegale.
ISJ nu a dat curs acestei solicitări, şi a propus conducerilor de unităţi şcolare să aplice măsuri de reducere a salariilor”, precizează Victor Oprea.

Ioan-Dragan-1Ioan Drăgan: “ingineriile” de reducere forţată a cheltuielilor sunt determinate de subfinanţare

Reproducem şi poziţia exprimată de Ioan Drăgan, pre;edintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Satu Mare
“În discuţiile înaintea şi timpul  Consiliului de administraţie (CA) al ISJ a fost discutată problema reducerilor. Punctul de vedere al SIP a fost evident că nu suntem de acord cu aceste reduceri, motivând că ele ar determina reducerea drepturilor salariale şi în acela;i timp ar determina diminuări de indemnizaţii fără o evaluare a activităţii. Am menţionat şi volumul de muncă crescut pe aceste domenii, în condiţiile în care personalul didactic auxiliar a pierdut dreptul pentru gradaţia de merit, iar indemnizaţiile au fost deja reduse. Am mai precizat că toate aceste “inginerii” de reducere forţată a cheltuielilor sunt determinate de subfinanţare (procentul din PIB) şi în acela;i timp efectele costului standard care nu acoperă necesarul de drepturi salariale decât în 10% din unităţi. Considerăm Directiva ministerului de a forţa aceste reduceri abuzivă şi generatoare de tensiuni în această perioadă când aşteptările membrilor no;tri de sindicat vizau un buget mărit şi majorări de salarii. Este evident că vom fi în situaţia unor reparaţii prin procese.
Aceste nemulţumiri s-au acutizat şi cu problemele legate de salarii şi mai ales de executarea sentinţelor. De;i în videoconferinţă s-au prezentat problemele şi necesarul sumelor pentru sentinţe, iar reprezentanţii MEN au făcut promisiune de rectificare,  până la această oră hotărârile judecătore;ti tran;ele III şi IV nu au fost plătite în Satu Mare. Proiectul de rectificare existent, nu acoperă decât parţial sentinţele, deşi aceste sume au fost solicitate pe diferite căi din noiembrie şi am avut intervenţii repetate prin finanţe, primărie, la nivel de ISJ şi prin intermediul Federaţiei “Spiru Haret”.
Precizarea ISJ din Recomandarea CA se referea doar la participarea liderilor sindicatelor la CA, participare de altfel curentă la toate ;edinţele, dar concluzia  că liderii au acceptat aceste măsuri este evident falsă şi majoritatea liderilor noştri cunosc acest lucru. Sindicatul militează pentru majorarea nivelului de salarizare ;i drepturilor pentru toate categoriile de salariaţi şi nu va fi de acord cu măsurile care contravin acestor principii.
Acţiunile ministerului din ultima perioadă si neonorarea promisiunilor din campania electorală au generat o stare de tensiune şi nemulţumiri care sunt analizate şi prin poziţia membrilor şi în funcţie de hotărârea salariaţilor, vom stabili strategia de acţiune în perioada următoare”, a preciat Ioan Drăgan.

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

8 comentarii

  1. Sincer, unii dintre dascalii nostri si in special domnii inspectori nu merita nici macar salariul actual, deoarece nu promoveaza decat nedreptatea, calcarea in picioare a copiilor talentati prin promovarea propriilor odrasle. Si prin urmare sunt ,,recompensati” probabil pentru aceasta…
    Dar in fata lui Dumnezeu ce veti raspunde stimabililor Domni?

  2. acelasi lucru li s-a cerut si gradinitelor; fac parte dintr-un consiliu de administratie al unei gradinite din oras; am fost convocati toti membrii consiliului de administratie fiindu-ne adus la cunostinta ca s-a cerut de la ISJ Satu Mare reducerea cheltuielilor salariale la unele categorii de personal; bineinteles ca nimeni nu a votat asa ceva, mai mult am fost indignati de atitudinea ISJ; acest guvern incompetent (a dovedit-o din plin) nu are nici macar demnitatea de a spune lucrurilor pe nume, ne pun pe noi oamenii de rand sa le taiem salariile altor semeni de-ai nostri, cel putin piticul Boc a avut curajul sa-si asume taierea salariilor; pentru a nu pierde capital electoral au apelat la aceasta gaselnita; rusine sa le fie !!!

  3. Vi se reduc salariile ?, ce conteaza, ati votat si ati primit USLei ! Traiti din acestia !. Ati votat 70% parlamentari uslisti mincinosi. Suportati consecintele !. Majoritatea romanilar au incredere in cretinii de Ponta si Antonescu deoarece sunt tare multumiti de taxele si impozitele pe care acestia ne-au bagat si pt. faptul ca ne vand tara intereselor straine !. Va doresc rabdari prajite pana la urmatoarele alegeri cand sper sa votati cu capul si nu cu c…l.

  4. Directorii ,,recalcitranti,, sunt ,,invitati,, zilnic la isj satu mare pentru a fi ,,convinsi,, sa reduca salariile.
    S-a inceput cu reducerea salariilor la secretare, femei de serviciu si portari.
    De ce nu organizeaza sindicatele o pichetare a isj satu mare?

Lasă un răspuns