Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Joacă naţionala României!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pe terenul Armeniei, sâmbătă de la ora 19.00, în direct pe TVR 1

romaniaPentru naţionala României urmează două meciuri importante în preliminariile Cupei Mondiale din 2018. De altfel, toate sunt importante în vederea calificării, după 20 de ani, la un astfel de turneu final. Tricolorii vor juca sâmbătă pe terenul Armeniei, iar marţi ne aşteaptă întâlnirea cu naţionala Kazahstanului.

Dar să ne concentrăm pe meciul de sâmbătă. Chiar dacă întâlnim locul 112 din ierarhia FIFA, Armenia este o echipă dificilă, care se apără cu mulţi oameni. Dar România trebuie să obţină cu orice preţ toate punctele puse în joc, dacă vrea să mai spere la primul loc în Grupa E. Chiar şi o remiză ar putea fi socotită drept un eşec. Iar “tricolorii” ne-au rămas parcă datori după egalul din prima etapă cu Muntenegru. Acum să sperăm că selecţionerul Christoph Daum va face anumite schimbări în joc, asta pentru că în prima etapă românii au părut cam timizi. Iar din primul “11” nu ar trebui să lipsească Stanciu, Chipciu, jucători ofensivi care au arătat că sunt în formă la Anderlecht. Sătmăreni fiind, ne-am dori să-l vedem şi pe careianul Eric Bicfalvi. Dar jucătorul nostru nu a impresionat cu Muntenegru şi astfel că sunt şanse mici să fie titularizat.

“Obiectivul nostru este să obţinem şase puncte din meciurile cu Armenia şi Kazahstan. Nu pot oferi garanţia succesului, dar pot garanta că vom face totul pentru a-l obţine. Aţi observat şi la Euro 2016 că reprezentativele care în trecut erau mai slab cotate au devenit foarte disciplinate tactic şi au nivel fizic foarte bun. Şi cu Muntenegru s-a dovedit că pentru a învinge ai nevoie şi de puţin noroc sau cum vreţi să îi spuneţi”, a declarat Christoph Daum.

De-a lungul istoriei, cele două reprezentative s-au mai întâlnit de trei ori. România a obţinut două victorii şi o remiză, toate meciurile fiind disputate în decursul unui an şi jumătate, între 2004 şi 2006.

Meciul dintre Armenia şi România se va juca sâmbătă de la ora 19.00 şi va putea fi urmărit în direct pe TVR 1. Va arbitra o brigadă din Rusia cu Vladislav Bezborodov la centru şi Valeri Dancenko, respectiv Maksim Gavrilin la cele două margini. Rezervă va fi Serghei Ivanov.

Formaţii probabile:
Armenia: Beglaryan – Hambardzumy, Haroyan, Mkoyan, Andonian, Hovhannisyan – Ozbiliz, Yedigaryan, Malakyan, Kadimyan – Arshakyan. Selecţioner: Varuzhan Sukiasyan.
România: Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Dr. Grigore, Toşca – Hoban – Maxim, Stanciu – Adi Popa, Chipciu – Andone. Selecţioner: Christoph Daum.

Meciurile etapei a doua din Grupa E:
• Armenia – România (19.00, TVR 1)
• Muntenegru – Kazahstan (19.00, Digi Sport)
• Polonia – Danemarca (21.45, Digi Sport 2)
CLASAMENT
1.Danemarca 1 1 0 0 1-0 3
2.Polonia 1 0 1 0 2-2 1
3.Kazakhstan 1 0 1 0 2-2 1
4.România 1 0 1 0 1-1 1
5.Montenegro 1 0 1 0 1-1 1
6.Armenia 1 0 0 1 0-1 0

Sâmbătă, alte meciuri în preliminariile C.M. 2018

Grupa C
• Germania – Cehia (Digi 3, 21.45)
• Azerbaijan – Norvegia (19.00)
• Irlanda de Nord – San Marino (21.45)
Grupa F
• Scoţia – Lituania (21.45)
• Anglia – Malta (Digi 2 – 19.00)
• Slovenia – Slovacia

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns