
Lucrările de amenajare au continuat an de an. Astfel, în urmă cu doi ani a avut loc deschiderea oficială a pârtiei noi şi a telegondolei de pe masivul Rodnei. De atunci, administraţia locală a muncit şi a reuşit mai multe omologări ale traseelor, la Federaţia Internaţională de schi.
Aceste lucruri au condus, automat, şi la un aflux de turişti. Numărul acestora e din ce în ce mai mare, pe an ce trece.
”Pârtia Olimpică de schi de la Borșa a împlinit 2 ani de când a fost inaugurată oficial. Suntem cu doi ani mai aproape de a concretiza «Visul unei olimpiade de iarnă», dorință cu care, în urmă cu 80 de ani, a fost construită și inaugurată pârtia. Am visat și am muncit alături de o echipă la fel de <nebună> ca mine și la ceas de bilanț, asta înseamnă 135.000 de turiști în cele două sezoane, trei autorizări de la Ministerul Turismului și opt omologări de la Federația Internațională de Schi (FIS)”, a explicat Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.
V. Gherman
Fii primul care comentează