Asculta acest articolÎn aprilie 1936, jocurile de noroc au fost interzise în România, cu excepția pariurilor la alergările de cai și a loteriei de stat. Această măsură a determinat reacții mixte, fiind criticată atât de jucători, cât și de proprietarii de cazinouri. În pofida legii, cluburile de jocuri de noroc, inclusiv cele renumite din Sinaia, Constanța și Parcul Carol, au continuat să funcționeze, interpretând legea în modul lor avantajos.
Presa interbelică a raportat că pasionații de jocuri de noroc nu se puteau ușor desprinde de acest viciu. Pentru a eluda legea, multe cluburi s-au declarat “cercuri închise” și nu “localuri publice”, menținând astfel jocurile active. În Sinaia, se credea că jocurile erau permise printr-o lege specială neabrogată, iar tribunalul de Prahova a susținut această interpretare.
Protestele împotriva legii au continuat, iar în august 1937, cazinourile au fost redeschise. Acest lucru a fost justificat ca un gest umanitar, cu veniturile destinate îngrijirii bolnavilor. Guvernul a promovat ideea că este mai bine ca banii jucătorilor să revină statului, decât să ajungă în buzunarele traficanților. S-a impus o limitare a jocurilor permise, cu ruleta și bacaraua fiind printre puținele jocuri mecanice autorizate.
Redeschiderea cazinourilor a avut loc într-o atmosferă mixtă, cu jucători din toate clasele sociale. Guvernul a încurajat participarea funcționarilor publici la jocuri, în special a casierilor și perceptorilor, ca o măsură de combatere a escrocheriilor publice.
Acest episod din istoria jocurilor de noroc în România reflectă complexitatea relației societății cu aceste activități și impactul lor asupra diferitelor straturi sociale. Cu toate acestea, controversa și critica legată de aceste jocuri au continuat să persiste, reflectând tensiunile dintre moralitate, plăcerea jocului și interesele economice.
Fii primul care comentează