Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Județul Satu Mare este prezent în premieră la Berlin, la cel mai mare târg de turism din lume

Targ turism la Berlin
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Targ turism la Berlin
Targ turism la Berlin

În perioada 9-13 martie 2016 are loc cel mai mare târg de turism din lume, Târgul de Turism de la Berlin unde județul Satu Mare participă pentru prima dată. Suprafața totală a târgului este de 160.000 m², din care 400 mp aparțin României.

România are un stand modern de 400 m², cu peste 50 de participanți din partea județelor și a firmelor private, Satu Mare fiind regiune parteneră. În cadrul târgului, România își prezintă nu numai obiectivele și atracțiile turistice, ci și zestrea culturală prin dansuri și muzică.

 

Prezența noastră la acest târg este îmbogățită prin participarea meșterului popular Mare Ana care expune obiecte lucrate manual precum păpuși îmbrăcate în port tradițional oșenesc, pălării oșenești, traiste, zgărzi, etc., dar și prin prezența maestrului olar din Vama, Istvánfi Géza.

 

Seara României a avut loc în 9 martie fiind un eveniment savurat de toți cei prezenți. Pe lângă prezentarea regiunii partenere, participanții au putut gusta din produsele culinare tradiționale și binecunoscutele băuturi alcoolice.

 

Delegația sătmăreană, condusă de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și vicepreședintele Rudolf Riedl, este compusă din consilierii județeni Cosmin Bota, Ciocan Gheorghe și Gindele Emeric, administratorul județului Nicolae Bura, directorul de cabinet Claudiu Sulea și personal din cadrul biroului de turism al Județului Satu Mare.

 

Ca invitat de onoare, miercuri, 9 martie, standul României a avut-o pe Anca Pavel Nedea, președintele Autorității Naționale de Turism (ANT) care a lăudat România pentru modul exemplar în care se prezintă, felicitând județul Satu Mare, în calitate de parteneri pentru standul foarte bine organizat. Anca Pavel Nedea a plecat de la standul județului Satu Mare cu promisiunea că în cel mai scurt timp va face o vizită la Satu Mare, timp în care vor fi perfectate detaliile privind un infotrip în județul nostru, dar și modul în care Satu Mare se poate prezenta în revistele de turism din Berlin.

 

Județul Satu Mare are alocat un infodesk în cadrul standului României, aici prezentându-se și promovându-se vizitatorilor, destinații de turism din județ, punându-se la dispoziția doritorilor broșuri în limba germană și engleză. De asemenea, pentru creșterea atractivității, vizibilității și promovarea imaginii județului sunt oferite vizitatorilor obiecte promoționale cu însemnele județului (stema județului și logo-ul turistic).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

6 comentarii

  1. Domnule Barbu, noi i-am ales, noi ii platim ca sa-i vedem cu se expun prin straininatati. Turism pe saracia asta cand nu mai e o fabrica in orasul asta, au distrus astia tot, Zalaul e de doua ori mai prosper ca Satmaru si astia isi plimba carnatul prin Berlin ca si cu. ar interesa pe cineva sa vada 10 reprezentanti din Satmar.
    Pai cand ii vad pe astia ingramaditi pe 4×4 stand, iti dai seama ca fug de ei. Cred ca Satu Mare are si cea mai numeroasa delegatie de prosti parveniti.
    Oare cand vom scapa de ei?!

  2. D-le,Barbu Stefan,de ce suparati pe iubiti nostri alesi,care fac parte din delegatie,doar cei nominalizati sunt profitori din bani contribuabililor,restul sunt personalul din turismul satmarean fara inportanta,mare nesimtire la acesti abonati turisti,care se propun unul pe altul pentru a profita,speram ca locul lor va fi langa mult iubitul lor coleg de afaceri si prieten de turim: Govor.

  3. Cred ca aceasta impresionanta delegatie habar nu are ce obiective turistice are judetul. Presupun ca nu stiu ca intre Tasnad si Andrid dupa ploaie exista “o salba de balti” unde daca vin si berzele atunci in mod sigur se vor transforma in crescatorii de peste.

  4. Delegatia satmareana numeroasa cu iz politic nu poate fi justificata !. Ar fi fost suficient sa participe numai cei din sectorul turismului care se ocupa efectiv cu acesta. Si in acest caz 1 munceste si cel putin 5 (alesii locali) se distreaza !.

Lasă un răspuns