Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

La Colegiul Eminescu a avut loc seminarul “Cambridge English Exams – Seminar Day”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

eminescu simpozionMiercuri, 22 ianuarie, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu a avut loc seminarul “Cambridge English Exams – Seminar Day” cu scopul de a pregăti profesorii şi elevii pentru examenele Cambridge.

 

Organizatori

 

Activitatea a fost iniţiată de Cambridge English Language Assessment şi Eurolingva Examinations Centre, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”.

Desfăşurarea simpozionului

 

Seminarul a fost împărţit în două părţi. Prima parte a fost dedicată elevilor. De la ora 14.00, în sala festivă a instituţiei gazdă, Elena Tănase- Cambridge English Speaking Team Leader le-a prezentat elevilor din sală cum să fie mai eficienţi la proba orală a examenului Cambridge. Titlul seminarului a fost “Taming the FCE and CAE Cambridge Speaking Exams”, care în traducere liberă înseamnă “Îmblânzind examenele la proba orală pentru FCE şi CAE”. La examen intră câte doi candidaţi care sunt evaluaţi de doi examinatori. Se urmăreşte fluenţa limbii engleze a candidaţilor, câte de bine pot purta o conversaţie pe anumite teme, cum ştiu aceştia să îşi exprime punctul de vedere, fiind capabili să îşi asculte interlocutorul în acelaşi timp.

Partea a doua a început de la ora 15.00 în aceeaşi sală festivă a Colegiului Eminscu. De data aceasta seminarul a fost dedicat profesorilor de limba engleză.

În deschidere au luat cuvântul Claudiu Mondici, inspector şcolar adjunct, Dorel Coica, primarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, viceprimar al municipiului Satu Mare, Ioan Pop, directorul Colegiului Mihai Eminescu, Steluța Ştefănescu, reprezentant Cambridge în România, Bob Obee, Professional Support Leader pentru Speaking Tests în sud-estul Europei şi consultant pentru curriculum în poriecte lingvistice internaţionale pentru Cambridge English Language Assessment, Ioana Pantor, reprezentant Eurolinvga.

Fiecare vorbitor a felicitat profesorii de limba engleză sătmăreni, instituţiile care au făcut posibilă desfăşurarea seminarului la Satu Mare. “Este onorant pentru Satu Mare evenimentul de astăzi, ştiu că alături de Satu Mare mai sunt două oraşe unde se desfăşoară astfel de seminarii în ţară”, a declarat dr. Dorel Coica.

Ioan Pop, directorul instituţiei gazdă a subliniat interesul crescut al elevilor pentru examenele Cambridge şi importanţa cunoaşterii limbii engleze de către elevi şi nu numai. “Elevii noştri sunt extrem de interesaţi pentru o bună însuşire a limbii engleze, pentru că ea le dă posibilitatea să însuşească lucruri deosebite, să cunoască o cultură atât vastă cum este cea englezească, dar nu numai, prin limba engleză poţi să cunoşti defapt cultura mondială… Mulţi dintre ei, la terminarea studiilor liceale, fac aplicaţii la marile universităţi europene, în special la universităţile din Marea Britanie.” a relatat Ioan Pop.

Seminarul a început într-o atmosferă destinsă şi a fost susţinut de profesorul Bob Obee. Acesta a folosit ca mijloace de prezentare videoproiectorul şi powerpoint. La seminar s-a discutat despre diferite modalităţi de predare a limbii engleze în funcţie de nivelul fiecărui elev şi ce treaptă a examenului va susţine. Astfel profesorii au aflat câteva lucruri interesante. Printre acestea se află importanţa unor cifre în dezvoltarea vocabularului limbii engleze. Seminarul a continuat cu activităţi în grup şi au fost prezentate diferite jocuri utile în predarea limbii engleze.

 

 

Despre certificatele de engleză Cambridge

 

 

Certificatele Cambridge sunt recunoscute internaţional şi sunt permanent valabile. Acestea sunt oferite de Universitatea Cambridge. Anual sunt 5 milioane de candidaţi din toată lumea care susţin examene Cambridge.

Există mai multe trepte de atestate lingvistice clasate pe dificultate şi specializări. Cele mai populare printre elevi şi studenţi sunt atestatele FCE (First Certificate in English) şi CAE (Cambridge Advanced English certificate). Acestea se pot susţine la centrele de examinare Cambridge. De câţiva ani s-a deschis şi la Satu Mare un centru de testare Cambridge la Colegiul Naţional Ioan Slavici.

Folosul acestor atestate de engleză este că sunt recunoscute internaţional şi oferă posibilitatea deţinătorului de a studia şi a se angaja în străinătate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns