Image 1
Image 2

Lege împotriva agresorilor: Proiectul de lege privind ordinul de protecţie a fost aprobat de Guvern

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La iniţiativa Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, 13 iulie, un proiect de lege revoluţionar pentru protejarea victimelor violenţei împotriva agresorilor: Legea privind ordinul de protecţie. Este o iniţiativă de care e nevoie în societatea noastră pentru a combate violenţa şi care asigură cadrul necesar pentru profesionişti – poliţişti, procurori, judecători – pentru a preveni cazuri grave de violenţă, multe dintre ele dezbătute public în societatea românească.

Proiectul de lege este rezultatul a doi ani de consultări şi dezbateri cu reprezentanţi ai instituţiilor publice de resort şi ai mediului asociativ care au vizat identificarea celor mai eficace instrumente pentru extinderea categoriilor de beneficiari ai ordinului de protecţie şi ai ordinului de protecţie provizoriu, limitat în prezent la victimele violenţei domestice.
“Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul. Prin această lege, extindem ordinul de protecţie la TOATE victimele care au nevoie de protecţie, în urma TUTUROR formelor de violenţă, indiferent de relaţia care există între victimă şi agresor. Se va interveni nu doar în cazul violenţelor fizice, ci şi acolo unde sunt acte de hărţuire online, apeluri telefonice multiple, de multe ori la ore nepotrivite, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei femei sau supravegherea locuinţei acesteia sau a altor locuri şi multe altele. Voi face tot ce e nevoie pentru a promova acest proiect în fiecare judeţ, în faţa fiecărui cetăţean”, a declarat ministrul justiţiei, Alina Gorghiu.

„Proiectul ridică nivelul de protecţie a victimelor violenţei, dând posibilitatea unei intervenţii rapide a instituţiilor de aplicare a legii în cazuri de pericol iminent de violenţe. Este rezultatul unei cooperări integrate între specialiştii Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Parchetelor şi va întări protecţia cetăţenilor şi a bunurilor acestora, fiind pe deplin aliniat standardelor europene în domeniu”, a declarat vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne.

Elaborarea propunerii legislative a avut în vedere două principii:
o Statul român datorează tuturor cetăţenilor săi acelaşi grad de protecţie în faţa unei ameninţări. Indiferent de natura relaţiei dintre victimă şi agresor.
o Atunci când avem la dispoziţie un mecanism care funcţionează, eficient, care salvează vieţi, nu trebuie să rămână la nivel de „nişă”, restrâns doar la cazurile de violenţă domestică, acesta trebuie extins pentru a combate toate formele de violenţă.

Una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violenţă va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brăţară electronică. Cu acest mecanism, unul dintre cele mai moderne, vom evita cazuri grave de violenţă.
În urma aprobării de către Guvern, proiectul de act normativ va parcurge procedura parlamentară în vederea adoptării, urmând să intre în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with