Image 1
Image 2

Leurda dilată vasele sanguine şi reduce colesterolul

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Leurda leac si aliment
Leurda leac si aliment

    Leurda, se bucura de o popularitate din ce în ce mai mare în ultimii ani. Planta proaspată este folosită în combinaţie cu brânza, în supe şi sosuri sau salate. De aceea, tot mai multe persoane încearcă să culeagă frunzele de leurdă din păduri.

Recunoaştere frunzelor de leurdă

Frunzele de leurdă sunt confundate cel mai frecvent cu cele de lăcrămioare, fiind foarte asemănîtoare. Principala diferenţă: frunzele de leurdă au pe spate o nuanţă verde, uşor metalizată, iar cele de lăcrămioare au o culoare verde crud. Şi mai simplă este proba mirosului: strângeţi frunza între degete, dacă nu simţiţi mirosul specific de usturoi, ar fi mai bine să nu culegeţi frunzele respective (şi să vă spălaţi cât mai repede pe mâini).

Culegătorii de leurdă trebuie să cunoască bine toate caracteristicile plantei, pentru a le putea deosebi de cele asemănătoare, dar toxice. Celor care îşi doresc o măsură de protecţie suplimentară li se recomandă să apeleze la magazinele de legume, tot mai mulţi comercianţi oferă spre vânzare frunze de leurdă din culturi controlate. Pentru cei interesaţi de efectele curative ale plantei, există alternative accesibile şi 100% sigure: sucul de leurdă şi tinctura de leurdă, disponobile în farmacii şi magazine naturiste.

Leurda este înrudită cu usturoiul, ceapa şi arpagicul, cu inflorescenţa sub formă de umbrelă, calităţile aromatice şi curative fiind cunoscute încă din timpul romanilor. Pe lângă denumirea ştiinţifică de allium ursinum, leurda mai este cunoscută şi sub câteva denumiri populare: usturoi sălbatic, ai-de-pădure, usturoiţa, ai-ciorăsc.

Compoziţa leurdei şi efectele ei

În stare proaspătă, leurda conţine vitamina C, uleiuri eterice, dar şi magneziu şi fier. Astfel, este cel puţin la fel de sănătoasă ca şi ruda ei, usturoiul, fără a influenţa însă mirosul corpului. Leurda este eficienta impotriva fermentării intestinale, a balonărilor şi a durerilor asociate. Creşte pofta de mâncare, are efect colagog, de dilatare a vaselor şi în acelaşi timp reduce colesterolul.

Cele mai importante utilizări sunt în tratarea afecţiunilor stomacale şi intestinale, combaterea lipsei apetitului şi a stărilor de convalescenţă. În general, leurda învigorează organismul, având un efect purificator.

Efectele curative ale leurdei sunt multiple: are acţiune imunostimulantă, este un bun adjuvant în infecţiile respiratorii (gripă, bronşită, traheită), este antifungic vegetal, previne şi tratează micozele, are efect hipotensiv, reduce trigliceridele, creşte valoarea colesterolului protector (HDLcolsterol) , inhibă coagularea şi previne formarea cheagurilor de sânge, contribuie la funcţionarea optimă a sistemului digestiv şi la eliminarea paraziţilor intestinali.

Leurda este un detoxifiant puternic şi purificator al sângelui, este un bun vitaminizant şi mineralizant pentru organism, este un antianemic excelent, curele cu leurdă fiind indicate primăvara pentru detoxifiere, revitalizarea după iarnă şi prevenirea anemiei. De asemenea, asigură un somn liniştit şi tonifică sistemul nervos, fiind foarte utila în astenia de primăvară.

Frunzele tinere de leurdă seamănă şi cu brânduşele de toamnă (Cholchicum autumnale), care sunt foarte periculoase, fiind otrăvitoare. În lunile aprilie şi mai, cazurile de otrăviri se înmulţesc în toată Europa, în special în Austria, Elveţia şi Croaţiaţ

Recoltarea leurdei

Primăvara devreme, din micul bulb ies două frunze, de un verde crud, cu forma lanceolată, cu nenumărate întrebuinţări în bucătărie, datorită gustului aromatic şi a efectului benefic pentru sănătate. Perioada recoltei începe la mijlocul lunii martie, odată ce frunzele încep să se formeze, până la apariţia mugurilor florali. După acest moment, gustul devine foarte puternic şi neplăcut. Leurda trebuie consumată în stare proaspătă.

Crema de leurdă şi avocado

Ingrediente: 1 limeta (lămâie verde), 1 avocado, 1-2 linguri de leurdă tocată fin, sare, piper, 30 g brânză de capră
Modul de preparare: stoarceţi limeta, scoateţi pulpa fructului de avocado, curatându-l de coajă şi sâmbure. Zdrobiţi pulpa de avocado, amestecaţi cu zeama limetei, adăugaţi leurda tocată, sarea şi piperul după gust. Preparatul se serveşte imediat.

Tinctura de leurda

Tinctura de leurdă este foarte utilă în farmacia casei. Ea conservă calităţile terapeutice ale leurdei pe o perioadă de timp mai lungă, şi ne putem bucura de acest remediu naturist valoros pe tot parcursul anului. Doza recomandată este de 20-30 de picături, dizolvate în apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de fiecare masă. Cura se ţine două sau trei săptămâni şi, dacă este necesar, se reia după o pauză de 7 zile. Pentru afecţiunile digestive şi cardiovasculare se recomandă cure repetate, pe parcursul întregului an.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with