Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Liderii PDL se întâlnesc joi cu premierul Ponta

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cătălin Predoiu: De rezultatele discuţiilor depinde depunerea unei moţiuni
Cătălin Predoiu: De rezultatele discuţiilor depinde depunerea unei moţiuni

Liderii PDL se vor întâlni, joi, la ora 12.00, la Parlament, cu premierul Victor Ponta, pentru a discuta măsurile de relansare economică, a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

“Întâlnirea va avea loc mâine (joi – n.r.) la ora 12.00 şi subiectele pe care le vom aborda ţin de relansarea economică a României din punctul nostru de vedere. Întâlnirea va avea loc la Parlament”, a precizat Cătălin Predoiu, citat de Mediafax.

El a mai spus că PDL aşteaptă rezultatele acestui dialog pe teme economice şi în funcţie de acestea “se va poziţiona faţă de depunerea unei moţiuni”.

“Aşteptăm rezultatele acestui dialog pe teme economice pentru a ne poziţiona în cotinuare faţă de o moţiune simplă sau o moţiune de cenzură”, a mai spus Cătălin Predoiu, răspunzând la o întrebare pe această temă.

Premierul Victor Ponta a avut marţi o întrevedere cu parlamentarii UDMR, la finalul căreia spus că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament “liniile principale” ale viitorului acord cu FMI, BM şi CE, iar parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie, însă documentul nu poate fi făcut public.

“Am pus la dispoziţie textul scrisorii, nu este public, însă şi domnului Blaga i-l voi da şi celorlalţi lideri politici, pentru ca totuşi să nu discutăm pe speculaţii din presă (…) parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie”, a spus Ponta.

Premierul a afirmat că în plenul celor două Camere ale Parlamentului va prezenta săptămâna viitoare “elementele principale”, dar nu poate să prezinte public documentul până la aprobarea board-ului FMI, conform procedurilor instituţiei internaţionale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns