Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

S-AU CONSEMNAT PREȚURI ÎN SCĂDERE

Majoritatea legumelor din fermele sătmărene sunt bio, dar necertificate

Sigla Informatia Zilei
Meteorologii chiar au avertizat că, temperaturile diurne vor creşte pe parcursul următoarelor aproximativ două săptămâni.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Zilele trecute, un mucalit spunea că vara trece repede, iar reducerile de preţuri la legume şi fructe, ca urmare a ofertei în creştere, nu se vor resimţi, pe fondul scumpirii carburanţilor, al costurilor cu zilierii ş.a. Reducerile sensibile ale preţurilor vor fi acoperite de creşterea inflaţiei, scumpirea energiei ş.a.

 

Iată-ne la sfârşitul primei săptămâni din luna lui cuptor. Meteorologii chiar au avertizat că, temperaturile diurne vor creşte pe parcursul următoarelor aproximativ două săptămâni. Cu alte cuvinte, natura devine un adevărat cuptor, iar acolo unde este posibil, necesitatea va impune stropiri/irigări mai ales la culturile de legume din câmp, ceea ce înseamnă costuri suplimentare, care se vor resimţi în preţuri. Şi iată cum, până şi natura va băga mâna în buzunarele consumatorilor, iar unele culturi ar putea fi compromise în lipsa ploilor.

 

Vedetele Pieței Someș, roșiile și ardeii Kapia

 

Duminică, 7 iulie, am făcut o vizită de documentare în Piaţa Someş din Satu Mare.

 

Surpriza plăcută a dimineţii a reprezentat-o oferta bogată de cartofi timpurii la 3-4 lei kilogramul, cea de roşii fiind în creştere, pe fondul scăderii preţurilor, fiind posibil a cumpăra roşii la 3-6 lei kilogramul. De departe, cele mai scumpe au fost roşiile roze, care par a prinde teren în rândul culturilor preferate de legumicultori.

 

Ca o surpriză menţionăm faptul că, porumbul zaharat a ajuns la 1-2 lei ştiuletele, în vreme ce în supermarketuri este la 2,5 lei. Fructele au fost reprezentate duminică de piersici, caise, prune din diverse soiuri, cocăză roşie, afine de pădure şi afine de cultură, mure nobile, zmeură, mere, iar ca noutate, în piaţă au apărut pepenii verzi, nu de Dăbuleni, ci de Pişcolt, la 5 lei kilogramul. Pentru persoanele cu bani mai puţini, se vindeau pepeni şi la felie, care sigur depăşea un kilogram.

 

Marea bucurie a celor care şi-au făcut timp, ne gândim aici mai ales la gospodinele care au ieşit la cumpărături pentru masa de duminică, dar şi pentru începutul de săptămână, a fost scăderea preţurilor la roşii, ardei, fasole păstăi, chiar şi la unele fructe.

 

Dacă duminică, 7 iulie a fost o ofertă bogată de legume şi fructe de sezon, a fost scăzut numărul cumpărătorilor, fapt semnalat tocmai de către cei care au scos la vânzare diverse legume şi fructe. Dezamăgiţi de afluxul scăzut de cumpărători au rămas şi comercianţii de răsaduri, care din diverse motive au cam rămas cu ele pe stoc.

 

N-a fost bucurie nici în rândurile cultivatorilor de flori. Probabil pe fondul sărăcirii populaţiei, sunt tot mai puţini cumpărătorii, în ciuda faptului că preţurile au fost accesibile. În medie, un buchet suficient de bogat se oferea la 20 de lei, în vreme ce o serie de specii de flori cuprinse tot în buchet se ofereau la 5 lei, iar aşa cum prefaţam, gladiolele cu coadă lungă se puteau cumpăra la 3 lei firul. La ghiveci se vindeau diverse flori la 30 de lei.

 

Revenind la oferta de duminică, vă prezentăm câteva din legumele şi fructele scoase pe tarabe şi preţurile de comercializare.

 

Vedetele zilei, prin prisma ofertei deosebite ar putea fi declarate roşiile, ale căror preţuri au fost cuprinse între 3 şi 6 lei kilogramul în funcţie de calitate, alături de ardeii Kapia la 15 lei kilogramul. Tot pe lista ipotetică a vedetelor de duminică ar putea fi considerate afinele de cultură la 30 de lei kilogramul, alături de cele sălbatice la 25 de lei kilogramul.

 

Cireşele şi vişinele au cam ieşit din seszon, fiind ofertă de neglijat, dar fără a oferi calitate. A crescut oferta de piersici şi caise la preţul de 7 – 8 lei kilogramul, faţă de 8 – 10 lei kilogramul săptămâna trecută; roşii 3 – 6 lei kilogramul, faţă de 7 – 10 lei kilogramul; vinete 4 – 6 lei kilogramul, faţă de la 7 – 8 lei kilogramul; ardei kapia la 15 lei kilogramul, faţă de 18 lei kilogramul anterior; ardei gras 6- 7 lei kilogramul, faţă de 8 – 10 lei kilogramul; castraveţi 3 -5 lei kilogramul; cartofi noi 3- 4 lei kilogramul; varză timpurie 4 -5 lei kilogramul; conopidă 10 lei kilogramul; ceapă galbenă uscată 5 – 6 lei kilogramul; usturoi 35 de lei kilogramul; ceapă verde 2,5 lei legătura; dovlecel 3-5 lei bucata în funcţie de mărime; gulii 3-4 lei bucata; fasole păstăi 6 lei kilogramul, faţă de 7 -8 lei kilogramul; fasole boabe uscată 15 – 40 de lei kilogramul; morcovi şi pătrunjel 5 lei legătura; zmeur la 30 de lei kilogramul; coacăze roşii 10 lei caserola de 500 de grame; nectarine la 8 lei kilogramul, diverse soiuri de prune 5 – 6 lei kilogramul; frunze de mărar, leuştean, pătrunjel, ţelină la 1 leu legătura; pepene verde/roşu – de Pişcolt – 5 lei kilogramul; pepene galben la 12 lei kilogramul; mere 5 lei kilogramul.

 

Asupra preţurilor la flori nu insistăm, fiind menţinute cele de săptămâna trecută, cu precizarea că a mai crescut puţin varietatea ofertei. Aşa cum anticipam, buchetele s-au putut cumpăra la 20 de lei.

 

Preţuri în scădere în Piața din Carei

 

Numărul relativ mare de legumicultori din localităţile limitrofe municipiului Carei reprezintă şansa gospodinelor, ca urmare a unei oferte diverse din punct de vedere sortimental, dar şi prin preţuri relativ accesibile, în sensibilă scădere. Iată câteva din legumele care se putea cumpăra la sfârşitul săptămânii abia încheiate: varză timpurie 2 – 3 lei kilogramul; cartofi 1,5 – 4 lei kilogramul; zarzavaturi în amestec 3-5 lei legătura; gulii 2 – 3 lei bucata; ţelină 2-3 lei bucata; dovlecel 1 – 2 lei bucata, ceapă verde 2 lei legătura; mălai pentru fiert/fript 0,5 – 1,5 lei bucata, în funcţie de mărime; mazăre 10 lei kilogramul; roşii 5 – 8 lei kilogramul; ardei gras 1-2 lei bucata; caise şi piersici la 8 – 10 lei kilogramul; pepene verde 5 lei kilogramul, pepene galben 8 – 10 lei kilogramul; diverse verdeţuri pentru condiment – ţelină, pătrunjel, mărar 1 leu legătura, iar flori diverse s-au oferit la 5 – 8 lei buchetul.

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns