
Manifestările dedicate Centenarului dr. Vasile Lucaciu continuă luni, 28 noiembrie 2022, cu spectacolul omagial care va avea loc în sala la Teatrului de Nord Satu Mare transmis în direct de postul Informaţia TV, de la ora 17.
Programul va debuta cu discursurile despre viaţa şi activitatea dr. Vasile Lucaciu, susţinute de istorici, oameni de cultură, şefi de instituţii, reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Prezentarea generală a contextului istoric în care a activat dr. Vasile Lucaciu va fi susţinută de profesorul universitar dr.Toader Nicoară de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi de dr. Adriana Zaharia, autoarea tezei de doctorat cu titlul “Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), activitatea culturală şi politică”.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără: Radu Roca, prefectul judeţului Satu Mare, Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean, Kereskenyi Gabor, primarul municipiului Satu Mare, Robert Laszlo, directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale, organizator al manifestării, dr. Liviu Marta directorul Muzeului Judeţean, Danciu Zamfir, directorul Direcţiei pentruCultură, Bogdan Georgescu, directorul Centrului Cultural Carei şi nu în ultimul rând D. Păcuraru, preşedinte al Centrului Multicultural Poesis.
Printre cei care şi-au anunţat participarea se numără europarlamentarul PNŢCD Cristian Terheş, Daniela Ciută, preşedinta Astra Carei, istoricul Viorel Câmpean, profesorul Ioan Corneanu.
Nu vor lipsi de la manifestare liderii principalelor partide politice, PSD reprezentat de Mircea Govor, PNL reprezentat de Adrian Cozma, USR reprezentat de Radu Panait, şi UDMR reprezentat de Pataki Csaba precum şi reprezentanţi ai Episcopiei Greco-Catolice şi Ortodoxe.
Spectacolul omagial va continua cu o reprezentaţie teatrală în regia lui Andrei Mihalache “Răscolitorul de suflete. Scene din viaţa dr. Vasile Lucaciu”. Marea manifestare culturală va culmina cu concertul extraordinar susţinut de marele artist Grigore Leşe.
Menţionăm că toate locurile la spectacolul omagial distribuite prin InformaţiaZilei s-au epuizat, dar mai sunt câteva locuri libere la galerie care poti fi ocupate de doritori înainte de începerea spectacolului, respectiv ora 16.00.
1 comentariu
Organizatorii acestui eveniment merita toate felicitarile,bravo !