Image 1
Image 2

SITUAȚIE DE SECURITATE

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu și cu românii din Israel

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat marți, o vizită în Israel, țară aflată în plin război, unde a avut discuții cu permierul Benjamin Netanyahu și s-a întâlnit cu reprezentanții comunității române...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…din această țară. Șeful Executivului român a ajuns la Tel Aviv la bordul unui avion militar Spartan.

Netanyahu: Nimeni nu poate face pace cu Dash, cu Al Qaeda, cu naziştii

În cadrul declarației de presă comună, premierul Ciolacu s-a declarat extrem de îngrijorat de spirala crescândă a violențelor și i-a cerut omologului israelian să faciliteze coridoarele umanitare din Gaza.

“Societatea românească, comunitatea de israelieni din România și cea de români din Israel deplâng alături de dumneavoastră, domnule prim-ministru, victimele nevinovate – femei, copii, tineri în floarea vârstei, în urma atacurilor teroriste declanșate de Hamas. Transmit compasiunea noastră pentru toate aceste pierderi de vieți omenești și pentru numeroșii răniți, printre care, în mod tragic, s-au regăsit și cetățeni de origine română. Domnule premier, România rămâne un stat consecvent în cadrul relațiilor sale din Orientul Mijlociu. De aceea, suntem extrem de îngrijorați de spirala crescândă a violențelor, cu consecințe teribile asupra populației civile, atât israeliene, cât și palestiniene.”, a declarat premierul Ciolacu. Premierul a recunoscut dreptul Israelului de a se apăra în deplin respect al dreptului umanitar și a făcut un apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza.

“Alături de comunitatea internațională, România solicită eliberarea imediată a tuturor ostaticilor și persoanelor răpite și abținerea de la orice alt act de agresiune, în special împotriva țintelor civile”, a adăugat premierul Ciolacu.
El s-a declarat convins că întreaga comunitate internațională se va implica pentru deschiderea coridoarele umanitare și pentru a oferi asistența necesară refugiaților.

În încheiere, Marcel Ciolacu a mulțumit premierului Netanyahu pentru implicarea autorităților israeliene în repatrierea cetățenilor români și a subliniat nevoia unei păci durabile în Orientul Mijlociu. “Domnule prim-ministru, în ultimul rând aș dori să vă mulțumesc pentru implicarea autorităților israeliene și pentru sprijinul acordat repatrierii în siguranță a peste 2.200 de cetățeni români din Israel. În încheiere, reiterez necesitatea și urgența unei păci durabile în Orientul Mijlociu și îmi doresc un efort comun pentru evacuarea în siguranță a cetățenilor români din Fâșia Gaza”, a încheiat Ciolacu.

El și-a exprimat speranța că astfel de momente tragice nu se vor mai repeta, iar pacea și siguranța vor domni în regiune.
La rândul său premierul istraelian a mulțumit pentru solidaritatea arătată de România Israelului în fața atacurilor Hamas. Netanyahu a subliniat că lumea civilizată trebuie să fie unită în spatele istraelului. Cu privire la solicitarea premierului român, Netanyahu l-a asigurat pe Ciolacu că autoritățile israeliene vor face tot ce le stă în putere pentru a ajuta la evacuarea românilor din Fâșia Gaza.
Potrivit premierului Netanyahu o pace va fi posibilă doar în momentul în care “acest califat Dash” va fi distrus. “Nimeni nu poate face pace cu Dash, nimeni nu poate face pace cu Al Qaeda şi nimeni nu poate face pace cu naziştii. Ei trebuie să fie învinşi, atunci vom avea pacea”, a afirmat Netanyahu.

În Israel, prim-ministrul Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români afectați de situația de securitate din regiune, a transmis Guvernul româniei. Premierul Ciolacu le-a transmis românilor că este alături de ei. ”Vă rog să aveți încredere că vom face tot ce este posibil pentru a vă sprijini și oferi siguranță”, le-a spus Ciolacu românilor.
Sursa citată a adăugat că, autoritățile române continuă demersurile pentru a oferi asistență consulară cetățenilor români care vor solicita sprijin pentru revenirea în țară.

În prezența comunității evreiești, premierul a oferit domnului Menachem Hacohen, Mare Rabin al comunității evreiești din România în perioada 1997-2011, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, distincție acordată de președintele României.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with