Image 1
Image 2
Ciornă automată

APICULTURA ÎN SATU MARE

Mierea din acest an este plătită prost

Intrarea în luna august reprezintă ca în fiecare an certitudinea că toamna se apropie. Stuparii şi-au făcut pe parcursul anului până acum evaluările privind rezultatele obţinute la culesul de rapiţă, salcâm, tei, floarea-soarelului ş.a. 
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cel puţin la nivelul judeţului Satu Mare, sunt foarte puţini apicultorii care se pot lăuda cu un an bun sau foarte bun prin pirsma producţiei de miere. În insuficienţa banilor, aşa cum probabil aţi remarcat, de o bună vreme, în pieţele sătmărene au apărut diverse sortimente de miere la borcan de un kilogram sau chiar mai mici.

În pieţele sătmărene, mierea în funcţie de provenienţa ei – rapiţă, salcâm ş.a., are preţuri cuprinse între 25 şi 40 de lei kilogramul. La preţ cu aproape 25% mai mare este mierea rezultată în urma stupăritului ecologic.
Vânzarea este modestă, motiv pentru care, stuparii care deţin cantităţi mai mari de miere sunt obligaţi să o valorifice prin achizitori, la preţuri considerabil mai mici decât cele cu amănuntul, chiar sub jumătatea acestora.
Potrivit unor publicaţii cu specific agricole, mierea din producţia anului 2023 a ajuns să fie cumpărată la preţuri cuprinse între 9 şi 12 lei, ceea ce poate fi considerată jignire la adresa celor care pratică această activitate – apicultura.

Nu sunt semnalate diferenţe considerabile de preţuri de la o zonă geografică la alta. O excepţie se semnalează în zona Sibiu, acolo unde preţul mierii este cu unu sau doi le pe kilogram mai mare, la angrosişti, comparativ cu alte zone din ţară.

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with