Image 1
Image 2

MINISTRUL REFUZĂ DEBIROCRATIZAREA

Ministerul Educației: la înscrierea în clasa pregătitoare se cere dosar cu copii după diverse acte

Ministerul Educației: la înscrierea în clasa pregătitoare se cere dosar cu copii după diverse acte
Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare în viitorul an școlar, publicată în Monitorul Oficial luna trecută și promovată în continuare de Ministerul Educației spre informarea populației,...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

… prevede că părinții trebuie să depună și anul acesta, în format fizic, un dosar cu documente, inclusiv copii după documente emise de instituții publice ale statului român. Acest lucru se întâmplă deși o lege intrată în vigoare la începutul anului trecut prevede eliminarea acestor hârtii, ca parte a eforturilor de reducere a birocrației în relația cu cetățenii instituțiile publice.

 

 

Astfel, Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, publicată pe 22 martie 2024, prevede că: „Părintele depune, în momentul completării cererii-tip de înscriere la unitatea de învățământ sau, după caz, în momentul validării acesteia, o copie a actului de identitate propriu și o copie a certificatului de naștere al copilului, certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale”.

 

 

Nevoia acestor copii – cerute și până acum (vezi ex. 2023) – este reluată de Minister și Inspectorate în documentele și instrucțiunile folosite în teritoriu, în care sunt menționate ca fiind necesare la dosar: Actul de identitate propriu (al părintelui), în original și copie;Certificatul de naștere al copilului, în original și copie;Actul care atestă calitatea de tutore legal instituit, dacă este cazul, în original și copie;Fotocopie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare.

 

 

Ce spun schimbările de lege și cum au fost promovate anul trecut de Ministerul Digitalizării

 

 

Legea 9 din 4 ianuarie 2023, prevede, între altele, că: Instituțiilor publice, organelor de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică li se interzice „să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice, organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

 

 

Aceleași instituții solicită, în schimb, copiile respective „entităților care au emis documentele”, în format electronic. Nu pot fi solicitate dosare, dosare cu șină sau alte articole sau obiecte de birotică sau papetărie. Aceleași instituții sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail și sunt obligate să publice o adresă de e-mail unde pot primi în format electronic această copie. Instituțiile publice, mai puțin autoritățile centrale, „care solicită copii în format fizic pe hârtie pentru diverse acte, cereri sau formulare au obligația de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora”.

 

 

La scurtă vreme după adoptarea Legii respective, care avea ca termen de intrare în vigoare vara anului 2023 (180 de zile de la data publicării), fostul ministru al Digitalizării, Sebastian Burduja, preciza, la solicitarea Edupedu.ro, că legea se aplică și sistemului de învățământ: „Când am scris Legea 9/2023, am avut în vedere în special aplicarea ei și unităților de învățământ. Școlile, universitățile, liceele și grădinițele sunt instituții publice în sensul Codului administrativ, deci li se aplică prezenta lege.

Directorii școlilor, prin ISJ-uri și primarii, vor fi nevoiți să obțină direct toate documentele elevilor emise tot de către instituții de stat (diplome, adeverințe, certificat de naștere, carte de identitate, cazier, situație a veniturilor medii pe familie, adeverințe încadrare în grad de handicap etc.).”

 

 

El preciza că obligația acestor instituții de a se conforma era 5 iulie 2023. Ulterior, în iulie 2023, același Minister transmitea noile reguli intrate în vigoare în baza Legii 9/2023. În comunicatul de atunci al MCID se arăta că „dispar și copiile în format fizic pe hârtie, care pot fi transmise tot online, iar dacă nu există această posibilitate, instituțiile publice au obligația să asigure, în mod gratuit, foto-copierea acestora. Copia legalizată devine și ea istorie, conformitatea cu originalul fiind certificată de funcționarul competent”.

 

 

În septembrie 2023, Edupedu.ro solicita Ministerului Digitalizării să ofere lămuriri cu privire a aplicabilitatea Legii 9/2023 în învățământ, de la cererile de bursă la cele pentru care ar fi nevoie de prezentarea unor diplome. Printre întrebări: „(…) Școlile mai pot cere copii pentru depunerea unor dosare? În ce cazuri? La înscrierea la școală/gradinită?”

„Ce acte se pot cere în copii fizice?” MCID a transmis, atunci, că „solicitarea dvs. a fost înregistrată la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării cu nr. 140112/19.09.2023 li redirecționată spre soluționare Ministerului Educației, de unde veți primi un raspuns.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with