Asculta acest articolPrima zi de lucru a sesiunii de toamnă a parlamentului cade într-o zi de vineri. Când prima zi de școală cade într-o vineri se amână deschiderea anului școlar pentru luni. Această cutumă nu este valabilă în cazul aleșilor. Dar ce li se întâmplă dacă absentează? Nu mare lucru. Recent mass media a făcut public jurnalul de prezență. S-ar părea că printre cei cu multe absențe se numără președinții celor două camere.
Despre președintele Senatului se știa că are un ritm de muncă mai lent. În schimb, Liviu Dragnea încă de la instalarea guvernului Grindeanu atrăgea atenția asupra importanței muncii prelungite. Avertiza că vor fi eliminați cei care nu vor ține pasul cu ritmul impus de el. O dădea ca exemplu pe Sevil Shaideh, care muncea pe rupte când era adjuncta lui la Ministerul Dezvoltării.
Ridicată la rangul de politică guvernamentală munca pe brânci nu a devenit punctul forte al coaliției PSD-ALDE. Ritmul lasă mult de dorit. Rezultatele, atâtea câte sunt, de asemenea nu se ridică la nivelul promisiunilor.
Cu toate că parlamentarii sunt în vizor, în realitate contează cât și ce se muncește în Executiv.
De ce sunt atât de vizibili parlamentarii și de ce nu se văd și nu se urmărește activitatea miniștrilor? De bine, de rău, legile se votează. Cineva, mai precis liderii partidelor de la putere decid cum să se voteze și legile ies ca pe bandă rulantă. În ministere nu funcționează mașina de vot. Întârzierile, ca și nerealizările, se datorează uneia din cele trei puteri în stat, puterii executive.
S-ar putea spune că în multe situații nu se simte că guvernul este o putere. Mihai Tudose vrea să demonstreze contrariul.
Ține atât de mult să se vadă că muncește încât a acceptat ca ședința de guvern să fie transmisă la TV. Încruntat, ca un diriginte rău, atrage atenția fiecărui ministru să-și facă treaba.
Tonul său amenințător probabil că dă roade. Nu avem de unde ști. Cu toată transparența, instituțiile în general rămân niște bastioane. Fiecare este atât de transparentă cât vrea șeful. Mai mult se dă impresia de transparență decizițională decât există în practică.
Parlamentul este o instituție deschisă. Se vede tot. Și ce se face și ce nu se face. Asta este o dovadă în plus că într-adevăr parlamentul este cea mai democratică instituție din stat. Lucrând la vedere este și normal ca parlamentarii să fie cele mai expuse personaje dintre toți politicienii. Cine îl vede pe președintele Iohannis ce lucrează zi de zi? Cine îi poate verifica prezența așa cum s-a făcut în cazul lui Tăriceanu și Dragnea?
Nu-i vorba să le luăm apărarea celor doi președinți, dar ne gândim că au și alte atribuții decât cele de a participa la ședințele în plen. Care sunt aceste îndatoriri? Iată că și parlamentul poate avea pete de umbră.
Așadar, munca pe brânci și transparența pot fi socotite două coordonate majore ale activității unei instituții. Cum pot fi controlate și măsurate? Cum putem afla cât muncește un ministru pe zi? Cum am putea ști în ce mod este controlat? La parlament există o condică de prezență, butonul pe care apasă parlamentarul când votează.
În nicio altă instituție nu există un mecanism de control. Doar rezultatele se văd. Uneori vedem cum nu funcționează lucrurile. De exemplu cozile din vara aceasta pentru pașapoarte, buletine, permise de conducere. Mai vedem câte o disfuncționalitate la Sănătate. Ce se lucrează la Ministerul Economiei?
În schimb în administrațiile locale situația este altfel. Se vede ca prin sticlă ce muncește și ce nu muncește fiecare primărie, fiecare primar.
