Image 1
Image 2

MUZEUL DIN SATU MARE

Muzeul din Satu Mare a fost instalat în fostul Palat Vecsey în 9 mai 1958

Muzeul din Satu Mare a fost instalat în fostul Palat Vecsey în 9 mai 1958
De ani de zile organele puterii locale din Satu Mare au fost preocupate de soarta muzeului raional care nu posedase o clădire corespunzătoare.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Rezolvarea acestei probleme se impunea cu atât mai mult cu cât obiectele de muzeu care se îmbogățeau zi de zi, nu puteau fi păstrate în condiții prielnice.

 

În zilele trecute, cu ajutorul direct al organelor de partid și de stat muzeu la fost instalat într-o clădire corespunzătoare, în fostul palat Vécsey. Clădirea cu pricina corespunde necesităților din mai multe motive.
În primul rând este una din construcțiile cele mai bine conservate, construită în stil gotic. Clădirea are apoi și însemnătate istorică. Pe locul unde stă azi clădirea amintită, înainte se afla o cetate, renumită pentru faptul că printre zidurile sale a fost încheiată cunoscuta pace de la Sătmar din 1711.

 

 

Palatul poartă și astăzi sculptat într-o placă de marmură, următoarea inscripție< „Pe acest loc a stat clădirea, folosită de reformați ca și biserică, unde kuruczi dezamăgiți ai principelui Francisc Rákóczi al Il-lea, în 27 și 28 aprilie anul 1711 au discutat și ratificat punctele prevăzute în tratatul de pace“.

 

 

De această clădire se leagă și date istorice mai noi. În anii 1930— 1940 în timpul dominației burghezo-moșierești — s-au ținut aici mai multe adunări și ședințe ale muncitorilor sătmăreni, fapt ce a determinat nu o dată organele siguranței și poliției să întreprindă adevarate atacuri împotriva acestei clădiri. Ca o dovadă a interesului pe care o acordă regimul nostru cinstirii și păstrării monumentelor istorice, în anii trecuți această clădire a fost renovată, păstrîndu-se cu fidelitate elementele originale de stil ale construcției. Prin noua sa destinație, clădirea aceasta precum și prețioasele obiecte de muzeu pe care le găzduiește, îmbogățesc șirul de monumente istorice ale regiunii noastre, păstrând elemente și obiecte valoroase, de importanță istorică, ce ne ajută la o mai bună cunoaștere a istoriei plaiurilor noastre.

Pentru Socialism, 9 mai 1958

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns