Asculta acest articol Tobele, trompetele, întreg arsenalul de campanie electorală reintră de sâmbătă în depozitele partidelor politice. De la miezul nopții se scot armele interzise. În noaptea de vineri spre sâmbătă, afișe, pliante tipărite în seceret vor fi împrăștiate prin cutiile poștale cu scopul vădit de compromitere a adversarului. Vor avea, ca de obicei, siglele celuilalt partid. De pildă, PSD ar putea sugera că dacă Iohannis va fi ales președinte, va da Ardealul ungurilor și va vinde copii. ACL, folosind sigla PSD, va promite în numele lui Victor Ponta că va adopta legea grațierii și amnistiei pentru corupți.
Ce efect au mizeriile aruncate în ultimele ore de dinaintea scrutinului? Acțiunile din perioada când este interzisă campania electorală vizează în special indecișii. Există alegători care se decid în ultima clipă pe cine să pună ștampila. Nu doar lor li se adresează pliantele murdare. Ele dau satisfacție electoratului amator de dezvăluiri incendiare și în același timp hrănesc orgoliile echipelor de campanie, le dau sentimentul datoriei împlinite.
Despre echipele de campanie s-a discutat în această perioadă în termeni nu neapărat elogioși. Mai precis, nu s-a văzut o linie de demarcație clară între capacitatea personală a candidatului și aportul specialiștilor. Probabil din cauza personalității candidaților care nu au acceptat sfaturile, considerându-se ei înșiși destul de pricepuți într-ale comunicării. Victor Ponta a fost el însuși de multe ori purtător de cuvânt, iar Klaus Iohannis a comunicat direct cu presa în multiplele sale mandate de primar al Sibiului.
Fiecare candidat și-a folosit experiența proprie cum a crezut de cuviință. Dar competiția pentru președinție presupune alt tip de comunicare, specializată. Candidații s-au purtat atât de firesc în timpul confruntărilor directe încât nu s-a văzut în spatele lor niciun fel de strategie specială. Discuțiile au fost atât de naturale încât nu au ieșit din firescul emisiunilor de dezbateri politice. Fiecare s-a comportat așa cum îi este felul. Unul a vorbit mai mult, altul a tăcut, nu s-a grăbit să răspundă la întrebări sau să pună întrebări. Probabil că mulți adepți au fost nemulțumiți de prestația lor. Așteptau să curgă sânge pe pereți. Dezbaterile nu au fost atât de tensionate ca cele din trecut nu pentru că miza nu părea la fel de importantă, ci pentru că au altă educație, fac parte din altă generație politică.
Niciunul dintre cei doi candidați nu sunt oameni de spectacol. Chiar dacă în ultimele confruntări au fost puțin mai nervoși, nu s-au dat în stambă, au rămas în limitele unei competiții sportive. Nu au lipsit loviturile sub centură, însă ele suntem înclinați să credem că le-au fost sugerate, pregătite de staff-uri.
Indiferent de modul în care s-a derulat campania electorală, de luni vom avea un altfel de președinte. Ambii candidați sunt diferiți față de toți foștii președinți. Va fi mai bine dacă se schimbă garda la Cotroceni? La un anumit interval de timp trebuie reîmprospătată clasa politică. Este rațiunea pentru care se organizează alegeri democratice. Odată la patru sau la cinci ani, cetățenii sunt chemați la vot. Teoretic, ei pot schimba lucrurile sau pot conserva o anumită stare de lucruri. În realitate, o schimbare în profunzime depinde doar de evoluția în timp a omului pe care îl aleg. Nu se poate anticipa modul în care puterea îl schimbă pe om. Cu atât mai mult în ultima zi de campanie și mai ales după terminarea oficială a perioadei de campanie mai merită să fie aruncate în cutiile poștale toate mizeriile ce pot fi imaginate despre cei ce se întrec în cursa pentru ocaparea celei mai importante funcții din stat. În fond, viitorul fiecăruia depinde de cei doi candidați dintre care unul va ajunge președinte, iar celălalt va deveni liderul opoziției.
