Image 1
Image 2

Noi detalii despre crima din Satu Mare! Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Biroul de Informare şi Relaţi Publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare ne transmite o informare din care aflăm noi detalii despre crima din municipiul Satu Mare din weekend.

Astfel:

“Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul C.M., cercetat pentru săvarşirea infracţiunii de omor faptă prev. şi ped.de art. 188 alin.1, o apla prev. si ped. Cod penal.

În referatul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Din probele administrate rezultă că, în dimineaţa de 1.07.2023, in jurul orei 5.23, inculpatul C. M. – persoană care efectua lucrări de reparaţii la apartamentul numitei L. L. F., a intrat cu cheie potrivită în apartamentul acesteia, situat în municipiul Satu Mare, Aleea Prahova, unde pe fondul unor discuţii contradictorii legate de plata si durata lucrărilor, i-a tăiat acesteia gâtul cu un obiect ascuţit tăietor (cuter), intervenind decesul.

Astfel, din probele administrate, rezultă că fapta de omor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale a fost săvârşită de către inculpatul C. M.

Fiind audiat în data de 02.07.2023 în calitate de inculpat, C.M. declară că recunoaşte şi regretă săvårşirea faptei.

Inculpatul a fost reţinut 24 de ore în Centrul de reţinere şi arestare preventivă a IPJ Satu Mare, începand cu data de 02.07.2023 ora 02:40 şi până la data de 03.07.2023, ora 02:40.

La data de 2 iulie 2023 a fost formulată de propunere de luare a măsurii arestului preventiv fată de inculpatul C. M., find sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare.

Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.

Prin Încheierea nr. 39/JDL/2023 pronunţată în camera de consiliu din data de 02.07.2023 de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 1046/83/2023, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. M., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02.07.2023 şi până la data de 31.07.2023, inclusiv, emiţandu-se mandatul de arestare preventivă nr 23/UP/02.07.2023.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţi Criminale.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with