Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Noua listă a lui Klaus Iohannis

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Se pare că președintele Klaus Iohannis a ajuns la concluzia că PNL nu este destul de curat pentru a intra la guvernare. Corupția a fost un mod de viață, o cutumă. Nu pentru că românii sunt mai hoți decât alte nații, ci pentru că sistemul încropit după căderea regimului comunist nu a fost funcțional. Legile mai mult improvizate decât gândite în raport cu realitatea, au condus la concluzia că toți sunt hoți, toți înșeală.


Statul, în înțelesul larg al cuvântului, a devenit dușmanul cetățeanului, iar cei care îl reprezintă s-au erijat în “dumnezeii națiunii”, cum s-a exprimat Traian Băsescu. Când s-a ajuns la limita de sus, când s-a văzut că așa nu se mai poate, sistemul a reacționat, ca orice organism viu. Dar cât de îndelungată și cât de profundă va fi reacția? S-a început cu marea corupție, judecată în funcție de mărimea sumelor și calitatea suspecților. Din raportul procurorului șef prezentat în fața unei comisii din Parlamentul European, reiese că succesul DNA s-a raportat la numărul demnitarilor arestați, condamnați, anchetați.
Sumele returnate în buzunarul statului au trecut în plan secundar. Este neîndoielnic un mare succes al luptei împotriva corupției condamnarea unui fost prim ministru și a unui număr impresionant de foști miniștri, parlamentari, primari etc. Dar în planul imaginii externe nu facem decât să ne compromitem singuri prezentând sute și sute de condamnați, arestați, anchetați. Putem în cel mai bun caz demonstra că suntem o republică a procurorilor. Atâta vreme cât sistemul nu lucrează în favoarea individului se poate transforma întreaga țară într-o pușcărie și tot nu se rezolvă problema. România a mai fost pușcărie o jumătate de secol. Atâta vreme cât statul  este simțit ca un corp străin, ostilitatea cetățeanului la adresa instituțiilor va persista. Un stat ostil presupune cetățeni ostili. Și cam în direcția aceasta ne îndreptăm.
Înainte toată lumea intra în conflict cu președintele Băsescu. Acum intră în conflict instituțiile. Când Parlamentul, deci puterea legislativă, intră în război DNA, ca parte a puterii judecătorești, ce poate rezulta? Cât poate dura acest război fără să se resimtă consecințele negative?
Pe de altă parte, zi după zi apar personaje noi. Numărul dosarelor DNA este tot mai mare, dar cine știe ce conțin acestea. Dacă cea mai parte dintre ele au la bază reclamații anonime, frânturi din înregistrări, delațiuni, și alte tipuri de informații, se pune întrebarea spre ce fel de societate ne îndreptăm? Codul fiscal vine, la rândul său, cu alte anomalii. Este vremea instituțiilor de forță, iar drepturile și libertățile individului au fost puse între paranteze? Suntem doar la începutul unui nou ciclu. Nu știm ce va urma. Nu știu nici liderii politici de primă mărime ce va urma. Ne referim aici în primul rând la președintele Iohannis, la premier, la președinții de partide parlamentare, la al doilea om în stat, președintele Senatului, la al treilea om în stat, președintele Camerei Deputaților, la membrii CSAT,  și nu în ultimul rând la șefii din Justiție. Nu știe nici creatorul sistemului, fostul președinte Băsescu, ce se întâmplă și în ce direcție se îndreaptă România “statului de drept” la care s-a închinat și pe care îl vede acum învăluit în mistere, condus de puteri oculte.
Din dorința de a ne curăța țara, s-ar putea să o facem praf. Dacă președintele Iohannis va demara curățenia în PNL despre ce alternativă la actuala guvernare vom mai vorbi?

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)