Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    În mod regulat în partidele mici răbufnesc nemulţumirile. Cei care se înscriu în aceste formaţiuni politice, deseori cu mari speranţe, nu înţeleg de ce nu obţin rezultate bune în alegeri. De regulă foarte naivi, membri acestor partiduleţe, mizează pe faptul că vor fi apreciaţi pentru că nefiind la guvernare nu sunt corupţi. Cel mai băţos din acest punct de vedere este PRM. Având doar o singură voce, care este adevărat că se aude foarte tare, PRM trăieşte din seva lui Vadim Tudor.

Produs al talentului său de polemist, emanaţie a propriei nesimţiri. PRM este creaţia exclusivă a lui Vadim. Dacă extragi din mijlocul său dispare fenomenul care l-a creat şi l-a deţinut în atenţia opiniei publice, fie că era în parlament, fie că nu. Corneliu Vadim Tudor face rating. Este un personaj pitoresc la fel ca George Becali. Nu sunt multe astfel de exemplare. Dispariţia lor obligă televiziunile să caute altceva.

PRM este un partid care nu obţine rezultate în alegeri, mai ales la cele locale. Este şi motivul nemulţumirii unor lideri de organizaţii locale care l-au suspendat pe Vadim din funcţia de preşedinte. Nu este nici prima nici ultima comedie oferită de un politician controversat, dar simpatic în felul său. Nu este la prima confruntare cu rebelii pe care i-a adus în partid, apoi i-a aruncat cu şuturi afară, făcându-i cu ou şi cu oţet într-un stil caracteristic, greu de egalat. De fapt, acest personaj nu poate fi descris recurgând la termeni uzuali în literatura politică.

Este haios, distractiv. Pentru vorbele aruncate asupra celor care îl supără alţii ar face ani grei de puşcărie. Pe el nu-l prinde legea, ca să spunem aşa, pentru că iese din canoanele normalului. Nu-şi pune nimeni mintea cu el. Evident, cu excepţia celor care s-au înscris în partidul său.  Respectivii, amatori de politică, l-au însoţit o vreme fiind cuceriţi exact de ceea ce acum nu le convine. Le convenea  când Vadim îi înjura pe alţii, când îi făcea troacă de porci. Când Vadim a întors biciul justiţiar spre ei, se leapădă de el ca de o zdreanţă.

Problema serioasă este dacă un partid ca PRM este o expresie a naţionalismului, dacă are toate ingredientele unui partid extremist? Mai degrabă este o caricatură. Corneliu Vadim Tudor este un clovn, nu un teoretician al vreunui curent naţionalist. El doar vorbeşte, nu trece la fapte. O vreme lumea l-a crezut, dar PRM s-a dezumflat.   În perioada 2000-2004 când era în parlament s-a văzut că este gol de orice conţinut.

A mai avut o zvâcnire intuind capitalul politic pe care îl putea aduce Gigi Becali şi a obţinut trei mandate în Parlamentul European. Dar acum totul pare terminat. Vadim şi-a epuizat repertoriul, cel puţin din punctul de vedere al propriilor membri de partid.

Nu cred însă că mass media îl va abandona. Este un material ieftin, dar preţios pentru rating. Prin urmare, chiar suspendat formal din funcţia de preşedinte al PRM, Corneliu Vadim Tudor îşi face un alt PRM. Si dacă va fi alungat şi din acel PRM, îşi va croi un alt PRM. Omul în sine este un fenomen, partidul său fiind doar un vehicul în care se urcă din când în când, cu ocazia alegerilor.

Când a spus “Eu sunt PRM” avea perfectă dreptate. Care dintre liderii celorlalte partide poate spune aşa ceva? Poate spune Kelemen Hunor “Eu sunt UDMR”? Poate spune Crin Antonescu sau Victor Ponta  “EU sunt PNL”  sau “Eu sunt PSD”?
Corneliu Vadim Tudor îşi va duce crucea până la capăt nu pentru că ar avea vreo chemare de martir în el, ci pentru că  poartă o cruce foarte uşoară, o cruce din poliester.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)