Asculta acest articolLiviu Dragnea reușește să rămână în atenția opiniei publice și prin ce a făcut și ce face, dar și prin ce nu a făcut și nu face. Condamnarea lui la doi ani cu suspendare în urma activității sale din timpul campaniei pentru referendum este un fapt consumat.
Ca secretar general al PSD intra în fișa postului să dirijeze campania electorală. Cum a făcut-o, dacă a încălcat legile în vigoare au stabilit judecătorii. Ca și când ar fi vorba despre un proces politic, la o distanță apreciabilă față de momentul zero, președintele PSD contestă sentința.
S-a derulat de atunci un ciclu electoral și a început al doilea. Traian Băsescu nu a fost demis, cu toate că au votat pentru demitere aproape 7,5 milioane de cetățeni. Asta înseamnă că tot cetățenii care au votat împotriva lui Băsescu au fost de acord cu acțiunile lui Liviu Dragnea? Nu așa se pune problema. Capitalul de antipatie al unui politician nu se transformă în capital de simpatie pentru adversarul său.
De fapt Traian Băsescu este singurul politician care și-a măsurat capitalul de simpatie și antipatie. Cele două suspendări îl singuralizează. Le-a câștigat pe amândouă însă în două chipuri diferite.
La prima suspendare a obținut mai multe voturi pozitive decât negative. La a doua suspendare a fost un dezastru, însă milioanele de voturi negative nu s-au contabilizat. Traian Băsescu le duce în spate fără probleme.
În schimb Liviu Dragnea s-a ales cu un dosar penal și pe urmă cu o condamnare. Dacă nu era cu suspendare ar fi arătat altfel rezultatele de la alegerile de anul trecut? Este o întrebare fundamentală, în sensul că leagă o victorie de palmares de un om.
Dacă Liviu Dragnea nu era președinte, PSD ar fi obținut un scor mai mic? De semenea, dacă nu ar fi avut condamnarea ar fi fost desemnat prim ministru? În jurul acestor două probleme se învârte întreaga poveste a politicii de azi.
PNL se lovește de Liviu Dragnea. La fel și președintele Iohannis. Liderul PSD a devenit obiectivul nr. 1 pentru protestatarii din stradă. Într-un fel a devenit un simbol, preluând întreaga încărcătură negativă de care a avut parte Traian Băsescu. Desigur, vorbim aici de partea ailaltă a electoratului.
La noi, din păcate, fiecare președinte a fost contestat de cel puțin jumătate din cetățeni. Pe Ion Iliescu l-au urât susținătorii dreptei în aceeași măsură în care pe Traian Băsescu nu l-au suportat votanții USL. Iată că Liviu Dragnea aspiră deja la statutul de lider de talie națională. Ca un președinte.
În același timp, nu are omolog pe dreapta. PNL nu are o figură reprezentativă. Fără președintele Klaus Iohannis dreapta alunecă în anonimat. Pe zi ce trece președintele PSD pare tot mai conștient de poziția sa. Pare să-și asume rolul de lider providențial. Dacă începe să aibă o părere din ce în ce mai bună despre el însuși ceva nu este în regulă. Boala puterii bate la ușă.
Dacă în fiecare dimineață din oglindă începe să-l privească un personaj din ce în ce mai arogant la un moment dat s-ar putea să aibă dreptate Victor Ponta.
Nu știm ce au avut în vedere judecătorii Curții Constituționale atunci când au spus că au de luat o decie grea pe marginea dosarului Dragnea. Dacă vor decide, în primul caz, că Liviu Dragea avea dreptul să fie prim ministru lovitura de imagine va fi zdrobitoare.
Dacă, în dosarul condamnării, se va constata că sentința nu este valabilă nefiind semnată de judecătorii din completul de judecată iarăși se va isca un scandal cât casa poporului.
Eventualele decizii favorabile în ambele cazuri ar provoca un cutremur pe scena politică. Nu știm ce ar putea urma, dar se poate bănui că reacția președintelui Iohannis, a străzii, va fi devastatoare. Deciziile CCR favorabile lui Liviu Dragnea, în mod paradoxal, precum o lovitură de bumerang, se vor întoarce împotriva PSD.
