Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

O româncă a preluat conducerea Misiunii FMI în Grecia

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

FMI a decis, marţi, numirea româncei Delia Velculescu la conducerea Misiunii tehnice a instituţiei financiare în Grecia, informează presa greacă.

Delia Velculescu o înlocuieşte pe Rishi Goyal, care a fost până acum şeful Misiunii FMI la Atena.

Potrivit cotidianului Kathimerini, citat de Mediafax, Delia Velculescu va avea sarcina de a evalua situaţia financiară a Greciei.

Delia Velculescu are experienţă în privinţa situaţiei economice a Greciei. În anul 2009, ea a fost coautoarea unui studiu despre situaţia financiară a Greciei.

Delia Velculescu a fost şi reprezentantul FMI în negocierile pentru planul de asistenţă financiară acordată Republicii Cipru.

Conform ziarului Kathimerini, Rishi Goyal a fost înlocuită din cauza poziţiei rigide în recentele negocieri cu Grecia.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns