Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu are eleganţa expresiei, mânuieşte cu dexteritate verbul, dar peste toate are – aşa se înţelege din apariţia lui pe sticlă, la un post de televiziune – şi sentimentul reponsabilităţii. O impune funcţia deţinută, o determină şi structura personalităţii sale.

Din nefericire, cele de mai sus sunt insuficiente pentru a găsi cele mai potrivite soluţii la nenumăratele probleme ce le moşteneşte el şi executivul pe care îl conduce. La preluarea funcţiei de premier i-au fost aşezate pe grumaz câteva pietre de moară, pe care, dacă vrea să rămână în politică, trebuie să le care până la capătul drumului.

Dacă le enumerăm, constatăm că acestea sunt multe, dar printre ele figurează şi problema majorităţii parlamentare, mai fragilă decât un balon de săpun, ca şi cea a despăgubirilor ce trebuie date în urma naţionalizării caselor. Majoritatea parlamentară, extrem de importantă acum în faţa unei moţiuni de cenzură, premierul încearcă să o rezolve călcând pragul partidului de guvernământ şi al aliaţilor săi din coaliţie.

Dificilă este şi plata despăgubirilor. Nu este o chestiune nouă: de mai bine de două decenii, tema a stat bine mersi în sertarele guvernelor anterioare. S-a înfiinţat şi un fond Proprietatea, tocmai în acest scop. Fondul însă a fost devalizat, pe rând, de liberali, de PSD şi mai la urmă şi de PDL. Am putea să-i înţelegem, fiecare dintre ei a avut nevoi electorale, de partid şi fără bani nu se poate face politică. Toate acestea în timp ce foştii proprietari îşi cereau drepturile la CEDO. Înţelegem că aceştia s-au aşezat la o coadă lungă, interminabilă, pentru că sute de mii de solicitanţi echivalează cu populaţia unui oraş mare din România, iar şirul lor este atât de lung că nu poate fi evaluat decât dintr-un satelit. Intervenţia acestora a fost făcută în situaţia disperată, în care, statul român i-a tratat cu indiferenţă, însuşindu-şi teza lui Ion Iliescu că „proprietatea este un moft”.

CEDO, dezarmat de fenomenul cererilor din România a supendat procesele cerând României să stabilească în 18 luni un cadru legislativ, mai operativ, pentru rezolvarea despăgubirilor. Din cele 18 luni, cam un an şi jumătate România a avut un guvern PDL condus de premierul Emil Boc. L-am auzit vreodată pe Emil Boc sau pe ministrul său de finanţe frământaţi de sarcina trasată de CEDO, am aflat că cei doi au avut coşmaruri, trezindu-se dimineaţa în sudori reci şi tremurând de grija despăgubirilor?

Mihai Răzvan Ungureanu pentru a o rezolva chestiunea vrea să opereze cu bisturiul. A decis să dea drept desp[gubire o sumă echivalentă cu 15 la sută din valoarea averilor confiscate.

Este o soluţie nedreaptă, dar, în acelaşi timp şi echivocă. Refuză retrocedarea în natură pentru că îşi ridică în cap Patriarhia, ce nu lasă din mână proprietăţile romano-catolice însuşite fără niciun ban şi, la fel, îşi ridică în cap politicienii de diferite mărimi, de diferite culori, unii în prim plan, alţii în spatele lor, dar încă puternici, ce au avut dibăcia de a-şi însuşi câte o casă naţionalizată. Din casele naţionalizate s-a înfruptat un număr cel puţin echivalent cu cel al solicitanţilor de la CEDO, dacă nu dublu, sau triplu.

Periculoasă chestiune, după câte observăm, pentru că nici opoziţia nu îşi clarifică punctul de vedere, cei doi lideri ai USL propunând doar o comisie parlamentară pentru a cerceta fondul Proprietatea, atât.

Soluţia lui Mihai Răzvan Ungureanu este echivocă şi pentru că o pasează Parlamentului. Parlamentul de la stânga la dreapta nu va opera nimic într-un an electoral. Parlamentarii se vor orienta după observaţia simplă că foştii proprietari sunt mai puţini decât cei ce şi-au însuşit proprietăţile lor, voturile ultimilor fiind mult mai numeroase decât ale primilor. Se mai adaugă la bulibăşeala generală şi UDMR, care e normal să ceară retrocedarea proprietăţilor în natură, pentru că altfel dă Laszlo Tőkes cu ea de pământ.

Singura soluţia rămasă premierului va fi o solicitare adresată la CEDO, de amânare cu 6 luni a unei decizii legislative. Nimeni nu ştie, deocamdată, cine va fi prim-ministru în ianuarie 2013. Dar acela va trebui să se descurce!

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns