O zi libera, nelucratoare

O simpla trecere in revista  a modului in care s-a sarbatorit 1 Decembrie se constituie intr-o mini-istorie a perioadei post-comuniste. Prima editie, cea din 1990, ramane o pata neagra pe obrazului premierului de atunci.  Petre Roman a orchestrat huiduielile la adresa lui Corneliu Coposu, liderul opozitiei democratice. Cu timpul sarbatoarea de la Alba Iulia s-a normalizat, insa niciodata nu a lasat impresia unei unitati depline intre fortele politice. Stanga, mai ales cand se afla la putere, se comporta ca si cand Ziua Nationala ar fi fost apanajul ei. De altfel oamenii de stanga sunt mai sentimentali decat adeptii doctrinelor de dreapta, sunt mai sensibili si par cu ceva mai patrioti in momentele festive. Dupa consumarea evenimentului le trece si redevin ca toti ceilalti, indiferenti la istorie.
Desi au merite de necontestat, partidele istorice PNL si PNTCD, nu au reusit in 20 de ani sa restabileasca adevarul istoric si sa-i impuna pe cei doi mari oameni politici Ionel Bratianu si Iuliu Maniu ca principali artizani ai Unirii. Sarbatorim mai mult “adunarea” de la Alba Iulia si mai putin personalitatile care au facut posibil actul istoric in sine. In Transilvania s-au adunat 100 000 de romani, dar dincolo de Carpati,  in fostul Regat, Marea Unire e goala de continut.
Regelui Ferdinand i se recunoaste meritul din varful buzelor prezidentiale, iar personalitatilor din jurul sau nu sunt pomenite decat incidental, la simpozioane.
De 20 de ani PNL este prins nepregatit pentru 1 Decembrie. Liberalii nu mizeaza pe evenimente ale trecutului pentru consolidarea partidului de azi. Au preluat partidul, nu si personalitatile sale. La modul generic mai auzi pe unul pe altul spund ca sunt “urmasii bratienilor”. Daca ar da un extemporal, cei mai multi membri PNL, inclusiv liderii de azi ar ramane corigenti la istoria partidului. Crin Antonescu are o jena in a pomeni figurile reprezentative din lunga istorie a partidului liberal.
Taranistii ca urmasi directi ai fostului Partid National Roman ar fi putut face un arc peste timp si sa recupereze in interes propriu momentul 1918. Au incercat, dar nu au reusit. De fapt, partidul cu cea mai indelungata activitate din Transilvania nu s-a salvat nici macar pe sine.
Ziua Nationala a fost in acesti ultimii 20 de ani in cel mai rau caz un moment de confruntare, iar in cel mai bun caz unul de etalare a propriilor merite patriotarde. Nu trebuie ignorat nici reversul, adica indiferenta. De pilda ieri televiziunea publica nu a transmis in direct toate manifestarile de la Bucuresti si Alba Iulia. Cadem dintr-o extrema in alta. Anul viitor nu va semana cu anul acesta, precum sarbatoarea de ieri nu seamana cu cea de anul trecut. Nu exista o procedura standard, fiecare face ce-l taie capul. Ziua Nationala ar trebui sa fie pentru toti cetatenii ceea ce este Craciunul si Sfintele Pasti pentru crestini. Lipseste ritualul, lipseste piosenia si respectul pentru simbolul pe care il invocam, dar nu-i dam continut.
Ziua Nationala ar trebui sa fie mai mult decat o zi libera, nelucratoare.