Image 1
Image 2

PRIMARI JUDEȚUL SATU MARE

Patru primari veterani nu mai candidează pentru un nou mandat

Patru primari veterani nu mai candidează pentru un nou mandat
Iată-ne la mai puţin de două luni până la alegerile europarlamentare şi a celor locale (alegerea preşedintelui consiliului judeţean, alegerea consilierilor judeţeni, alegerea primarilor, alegerea consilierilor locali), din 9 iunie.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu siguranţă aţi remarcat în ultima perioadă pe străzi, în zone mult circulate sau te miri unde, diverse persoane reprezentând formaţiunile politice legal constituite, care au adunat şi sigur vor mai aduna semnături de la persoanele cu drept de vot, în sensul susţinerii candidaţilor care doresc să deţină diverse funcţii, indiferent de gradul unităţii administrativ teritoriale. În vreme ce voluntarii adună semnături, formaţiunile politice mai ales împinse de conducerile naţionale, dar şi locale, analizează opţiunile celor care doresc să candideze şi chiar stabilesc pe seama unor criterii, ordinea de prioritate de pe liste, sau decid care ar fi candidatul pentru funcţia de primar, care ar obţine cel mai mare număr de voturi, devenind “locomotiva” formaţiunii politice.

 

 

Exerciţiul democratic al ultimilor mai bine de 34 de ani a dovedit faptul că, în unele unităţi administrativ teritoriale, au fost cazuri în care primarul ales a rămas în fruntea comunităţii doar un mandat de patru ani, iar în altele, primarii au fost aleşi pentru mai multe mandate consecutive. Această alegere consecutivă este dovedită de Mihai Ghetina, primar de 32 de ani în comuna Doba, Grigore Pop – primar în Târşolţ, de 28 de ani, de Kovacs Eugen, primar vreme de 5 mandate în municipiul Carei şi exemplele ar putea continua.
Vine o vreme în care, în ciuda rezultatelor obţinute de primari în funcţia de prim gospodar, se impune schimbarea în sensul de a întineri clasa politică aflată în demnităţi de conducere, sau există motive de ordin personal – vârstă, stare de sănătate, care îi determină pe o serie de aleşi locali încă în exercitarea mandatului câştigat, să se retragă onorabil, după zeci de ani de muncă în slujba comunităţii.

 

 

Despre această categorie de aleşi locali facem vorbire în cele ce urmează. Aşa cum viaţa a dovedit, mai ales în mediul sătesc, oamenii aleg liderii pe care-i consideră cei mai potriviţi pentru a le reprezenta interesele. Apartenenţa politică şi cea etnică sunt adesa pe ultimele locuri între criteriile care se iau în seamnă, cele de regulă contează cel mai puţin. Cu siguranţă unii dintre dumneavoastră vă amintiţi faptul că, în comune precum Botiz şi Culciu, ani la rând după 1989, foşti primari din “Epoca de Aur”, au fost menţinuţi  în funcţie mai multe mandate consecutive. S-a dovedit dacă mai era necesar, că mai ales la sate, contează calitatea omului, abilităţile sale de comunicare cu cetăţenii, nu sigla sub care au candidat.

 

 

Iată că acum, aşa cum subliniam în cele de mai sus, în vreme ce se stabilesc spre exemplu candidaturile pentru funcţia de primar, în câteva comune din judeţ, dar şi în municipiul Carei, actualii primari şi-au anunţat retragerea din diverse motive din cursa electorală ce urmează. Este vorba despre Mihai Ghetina, primar PNL de 32 de ani în comuna Doba, fiind cel mai longeviv primar post decembrist, despre Grigore Pop, primar PNL de 28 de ani în comuna Târşolţ, Kovacs Eugen, primar UDMR de Carei, vreme de 20 de ani, cu un mandat în perioada 1996 – 2000, un mandat întrerupere şi alte patru mandate consecutive 2008 – 2024, dar şi despre Romi Coza, primar PSD în Crucişor, care şi-a înscris în palmaresul administraţiei publice două mandate consecutive de viceprimar, iar apoi două mandate consecutive de primar, ceea ce înseamnă 16 ani în slujba comunităţii care l-a propulsat în această funcţie.
Dacă la alegerile anterioare, rata de schimbare a primarilor a fost de aproximativ 18%, iată că numai prin cele câteva renunţări menţionate, se ajunge la rata de înnoire de peste 6%

 

 

 

Motive ale retragerii şi câteva realizări

 

 

Mihai Ghetina

Primarul comunei Doba din anul 1992, până în prezent, Mihai Ghetina este primar de 32 de ani. A colaborat foarte bine zeci de ani, cu Iosif Bartha, cel care a fost viceprimar, devenind cu siguranţă cel mai longeviv viceprimar din judeţ, până la pensionarea acestuia. Despre motivele retragerii din actuala cursă electorală, Mihai Ghetina ne-a spus că are o anumită vârstă, fiind de câţiva ani pensionar, iar starea de sănătate nu-i mai permite să facă faţă unui nou mandat, dar nici unei campanii electorale care se pare că o să fie una agresivă. Răsfoind palmaresul investiţiilor implementate în comuna Doba, primarul în retragere a menţionat: alimentarea cu gaze naturale a satelor Doba şi Paulean, dar şi pregătirea documentaţiei pentru celelalte sate; realizarea casei de cultură, realizarea Grădiniţei cu Program Prelungit – GPP şi multe altele.

 

Eugen Kovacs

 

Încă primar al municipiului Carei, Eugen Kovacs este de părere că munca în administraţia publică locală îl erodează pe om atât fizic, cât şi psihic. Vine o vreme în care, fiecare persoană îşi face evaluările şi constată că ar fi mai bine să se retragă din funcţie. Şi acesta este pensionar de câţiva ani, a realizat o serie de investiţii de maximă utilitate pentru municipiul Carei, iar acum nu mai are puterea de a merge mai departe în condiţiile în care, o serie de angajaţi ai primăriei, nu dovedesc angajare deplină în realizarea atribuţiilor ce le revin prin prisma fişei postului. Ba mai mult, Eugen Kovacs susţine că are nevoie şi de relaxare, iar în perioada ce vine, crede că nu se va rupe total de interacţiunea cu societatea civilă, chiar dacă se retrage în pensie. Este momentul ca actuala clasă politică, indiferent de partid, să treacă la întinerirea celor care vor deţine funcţii publice. Este necesară o nouă abordare a administraţiei publice indiferent de nivel – local şi/sau naţional.
Printre realizări, primarul de Carei a evidenţiat faptul că s-a realizat introducerea gazului metan, realizarea șoselei de centură, a fost îmbunătăţită activitatea de servicii precum apă potabilă, canalizare, pe seama unor investiţii consitente, se văd rezultate inclusiv în cea ce înseamnă drumuri şi modernizare municipiu, reabilitare castel ş.a. Există loc de mai bine, dar şi pentru perioada ce vine rămân încă viitorului primar probleme de rezolvat.

 

Grigore Pop

 

Primar PNL în Târşolţ de 28 de ani, Grigore Pop, spunea că i-a fost suficient cât a lucrat în administraţia publică locală. Având vârsta puţin peste 50 de ani, consideră, ba chiar îşi doreşte să facă şi altceva. Consideră că în anii aflaţi în funcţia de primar, a avut parte de mult stres, motiv pentru care speră să-şi recapete … libertatea. Este de părere că nu s-ar justifica în cazul său să meargă peste câteva mandate în pensie din funcţia de primar. Printre investiţiile implementate, interlocutorul ne-a enumerat: aproximativ 90% din drumurile din comună au fost modernizate, iluminatul public este rezolvat în proporţie de peste 70%, alimentarea cu apă este rezolvată în proporţie de 90%, sunt refăcute o bună parte din drumurile de interes agricol.

 

Romi Coza

 

Primarul comunei Crucişor din partea PSD, prin prisma mandatelor de viceprimar şi primar, pare considerabil mai tânăr, comparativ cu cei menţionaţi mai sus, fiind 16 ani în slujba comuntăţii. Primul motiv invocat pentru retragerea din cursa electorală îl reprezintă starea de sănătate precară. Este la vârsta pensionării peste câteva luni de zile şi îşi doreşte şi viaţă personală. Abia după retragerea din funcţia de primar va căuta timpul necesar pentru a se ocupa de cei trei nepoţei pe care îi are, cei care se simt foarte bine în compania bunicului. Din toamnă vor avea această şansă. Un scurt palmares al primarului încă în funcţie, include: asfaltarea a 10,7 kilometri drumuri de interes local, reabilitarea termică a şcolilor gimnaziare din Crucişor şi Poiana Codrului; amenajarea unui teren de sport cu gazon sintetic în Iegherişte şi lista ar putea continua.

 

 

Nouă ne rămâne doar să urăm pensie uşoară primarilor Mihai Ghetina, Eugen Kovacs şi Romi Coza, iar lui Grigore Pop, mult succes în activitatea pe care o va desfăşura, având în vedere faptul că, până la vârsta de pensionare mai are peste 10 ani, dacă legislaţia nu se va schimba.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Casa de modă – Satu Mare

IFPLUS ISTORIA ORAȘULUI

INFORMAȚIA DE DUMINICĂ: 50 de ani de la inaugurarea Casei de Modă din Satu Mare

Descoperă o poveste fascinantă din trecutul orașului Satu Mare: în 1974, Casa de Modă a Cooperației Meșteșugărești a fost inaugurată într-un eveniment grandios.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now