Image 1
Image 2

INFORMARE INS

Pensia medie lunară a crescut cu 0,4% în trimestrul trei

Pensiile se vor mari spectaculos, dar numai pentru cei care au grupele I si II de munca
Conform informării Institutului Național de Statistică, pensia medie lunară este în prezent la 2117 lei, în creștere cu 0,4% în trimestrul al treilea, față de cel anterior.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Calculul s-a realizat luându-se în considerare sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari, de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc., plătite de casele de pensii.

 

Numărul mediu de pensionari a crescut cu 1000 de persoane, comparativ cu trimestrul al doilea. Practic, în trimestrul trei, numărul mediu de pensionari a ajuns la 4,979 milioane de persoane.

 

 

Potrivit aceleiași surse, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,601 milioane de persoane, un plus de 3.000 de persoane.

 

 

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 2.007 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost 50,4% (acelaşi ca şi în trimestrul precedent);

 

indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 99,0%”, mai precizează Institutul Național de Statistică.

 

 

Numărul mediu de pensionari a crescut cu 1000 în trimestrul trei

 

 

Potrivit comunicatului INS postat pe site-ul propriu, numărul mediu de pensionari a fost, în trimestrul trei din 2023, comparativ cu trimestrul 2 din 2023 în creştere cu 1.000 de persoane, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în creştere cu 3.000 de persoane.

 

 

Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de trimestrul precedent, cu 0,4% şi respectiv cu 0,1%.

 

 

În trimestrul 3 al anului în curs, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,4% în totalul celor de asigurări sociale.

 

 

Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80%, urmat de pensionari cu pensiile de urmaş, cu o pondere de 9,8%, şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,1%.

 

 

În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%, mai precizează INS, pe site-ul propriu.

 

 

Sunt 4 pensionari la 10 salariați în București și județul Ilfov

 

 

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, la nivel naţional, dar a prezentat variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui, respectiv 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

 

 

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.079 de lei. Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele Botoşani (1.588 lei) şi Vrancea (1.598 lei), iar cele mai mari valori în judeţul Hunedoara (2.667 lei) şi în Bucureşti (2.547 lei).

 

 

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul 3 din 2023, a fost de 1,148 milioane de persoane, din care:

 

 

1,035 milioane de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,5% din totalul pensionarilor din această categorie;

 

107.300 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,2% din totalul pensionarilor din sistemul pentru agricultori;

 

5.700 de persoane din sistemul militar, reprezentând 2,8% din totalul pensionarilor acestei categorii, mai informează INS în documentul amintit.

Citește și:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with