Cea de a VIII-a ediție a Maratonului de solidaritate, devenit tradițional în calendarul anual de evenimente realizate de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a avut loc sâmbătă, 17 mai. Ediția din acest an a fost puțin mai diferită față de cele anterioare din multe puncte de vedere, dar mai ales datorită campaniei electorale.
Organizatorii caută de fiecare dată să aducă ceva nou la realizarea acestei acțiuni. De data acesta, înainte de start seniorii de la Centrul de zi Speranța au recitat două poezii scrise special pentru acestă ocazie. Chiar dacă traseul din acest an a avut o lungime semnificativ mai mică decât în anii trecuți, de circa 2 km, cei din primele rânduri, se pare că nu au rezistat să parcurgă nici un sfert din acesta.
Startul, așa cum se obișnuiește, a fost dat în fața sediului Caritas, de directorul organizației, Tünde Löchli, cu un foc de armă tras în aer.
Mai multe în ediția tipărită din 19 mai, disponibiă la chioșcurile de ziare sau în ediția electronică (abonament PDF).
1 comentariu
Si din nou avem panglicarii de Stef si gelatu, vopsitu Sisi in fata multimii! Sper ca si in iad sa fie primii!