
Schimbări semnificative au loc în piața muncii, iar conceptul de contracte pe perioadă nedeterminată este tot mai puțin întâlnit. Paula Rus, Managing Partner la TODAY WORKFORCE, evidențiază că astăzi există contracte temporare și pentru manageri și pentru funcțiile superioare.
“Avem muncă temporară și la nivel de management. Codul muncii este clar în acest sens. Indiferent dacă ocupi poziția de manager general sau ești muncitor necalificat, legal, ești considerat angajat. Munca temporară reprezintă soluția legală și universală pentru reglementarea relației dintre angajator și angajat, intermediată de o a treia parte, centrul de muncă temporară”.
Odată cu aceste schimbări, contractele de muncă temporară nu se mai adresează doar personalului necalificat, ci sunt tot mai des întâlnite și în cazul pozițiilor superioare din companii, inclusiv pentru manageri cu experiență, precizează Rus.
“Dacă, spre exemplu, directorul financiar al unei companii este în concediu de maternitate și compania are nevoie de un înlocuitor temporar, aceasta se adresează agentului de muncă temporară pentru a găsi candidatul potrivit. Agenția se ocupă de identificarea candidatului, intermediind procesul de selecție și îl pune la dispoziția companiei”.
În situația în care un manager este indisponibil pentru o perioadă limitată, compania poate apela la un agent de muncă temporară, care va identifica un înlocuitor temporar capabil să preia toate responsabilitățile, explică Rus.
Fii primul care comentează