Image 1
Image 2

MONTARE PANOURI FOTOVOLTAICE

Prag al puterii instalate la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori?

Românii care îşi pun panouri fotovoltaice pentru a-şi reduce factura de energie electrică vor avea o limită pentru capacitatea instalată
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pragul la montarea sistemelor fotovoltaice de către prosumatori va fi stabilit în funcție de consumul acestora.

În cadrul unei emisiuni găzduită recent de TVR INFO, legat de această temă preşedintele ANRE a afirmat că trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în funcţie de necesarul de consum al acestora.
”Nimeni nu vrea să pună sau să stopeze aceste investiții. În continuare prosumatorii trebuie încurajați, programe guvernamentale sunt la dispoziția lor, pentru că această măsură, cum a fost ea legifreată, este una de eficientizare energetică. Practic, această măsură prin compensarea consumului de energie cu producția de pe o instalație pe care o montăm pe un acoperiș este de fapt o măsură prin care consumatorii casnici își pot diminua facturile și își pot reduce cheltuielile cu utilitățile. Vedem în cazul unei gospodării care are o capacitate instalată de consum, autorizată, de 5 kW la o casă, iar acoperişul îmi permite să instalez 20, deci de patru ori mai mult, cad tentaţiei, instalez 20 de kW. Exist[ pericolul ca atunci s[ avem probleme cu distribuţia pe joasă tensiune. Ce se întâmplă dacă cu toții vom instala capacitate de producție mai mare decât avem noi nevoie? Există situația în care operatorul de distribuție nu va putea să mai primească noi cereri sau există situații în care pe strada respectivă, la ora de vârf spre exemplu când soarele bate cel mai mult și producția să fie cea mai bună rețeaua să nu țină și să fie deconectați cu toții.
Eu cred că trebuie să revenim la forma inițială a acestei măsuri legislative și anume de eficiență energetică. Este o propunere, voi avea discuții cu comisia de specialitate din Parlament să vedem cum se poate face acest lucru. Este nevoie de intervenție pe legea energiei sau poate fi făcută prin legislație secundară.
În discuția bilaterală pe care am avut-o cu omologul meu din Spania, am observat că și acolo, cu aceste probleme se confruntă și ei, și-și instalează panouri cu capacitate mai mare debalansând complet sistemul”, a declarat președintele ANRE.
”Puterea instalată o știm o știm în funcție de câți consumatori avem în locuință și pornind de la această informație știm exact care este nevoia noastră de consum. Plec]nd de la această informație putem să ne gândim la o variantă în care capacitatea de producție să fie nu neapărat egală cu nevoia de consum, pentru că poate că peste 1 an nevoia noastră de consum crește și atunci nu trebuie să punem o barieră în calea prosumatorilor”, a mai explicat George Niculescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with